PS News continuă seria dezvăluirilor din dosarul Coldea-Dumbravă. Așa cum arată procurorii DNA, acțiunile întreprinse de Coldea Florian, Dumbravă Dumitru, Trăilă Doru – Florel și sprijinite de Tocaci Dan – Victor sunt încadrate ca trafic de influență conform art. 291 alin. 1 din Codul penal și art. 6 din Legea nr. 78/2000. Aceste fapte includ:
Din 2019, aceștia au pus la punct o structură complexă pentru a ascunde legăturile între serviciile de consultanță oferite și influența exercitată asupra justiției. Au fost încheiate contracte între firmele lor pentru a masca plățile primite.
Manipulare, promisiuni de influențare a justiției și încasări de bani
Coldea și echipa sa au profitat de imaginea lor publică pentru a-l convinge pe Hideg Robertino – Cătălin că au influență asupra judecătorilor și că pot obține hotărâri favorabile în dosarul său. În perioada august – noiembrie 2023, au pretins și au acceptat promisiunea unei sume de 600.000 de euro, camuflând aceste sume ca onorarii de avocat prin contracte fictive de asistență juridică. Au promis că vor influența magistrații din cadrul Tribunalului București și Curtea de Apel București pentru a obține decizii favorabile pentru Hideg Robertino – Cătălin.
În noiembrie 2023 – februarie 2024, o parte din suma pretinsă a fost încasată, disimulată prin contractele fictive de asistență juridică și consultanță. Au efectuat presiuni psihologice asupra denunțătorului pentru a se asigura că va plăti sumele pretinse, lăsându-i de înțeles că neconformarea ar putea avea repercusiuni severe asupra libertății și afacerilor sale.
Aceste acțiuni au fost susținute de Tocaci Dan – Victor, care a facilitat și întărit convingerea martorului că echipa avea influență asupra justiției. De asemenea, a intermediat întâlnirile și discuțiile dintre părți, participând activ la presiunile și constrângerile exercitate asupra martorului denunțător.
Stenograme
„H.R.C.: Asta bănuiesc că, cred că… Cum o cheamă?! Motivarea asta …[neinteligibil]…
T.D.V.: Motivarea o are.
D.D: Cred că e irelevantă motivarea.
T.D.V.: …[neinteligibil]…
H.R.C.: Povestește acolo…
T.D.V.: … să stabilim atunci planul ca să nu mai ne pierdem în povești. Care e apărarea cu … ă…? Zi!
D.D: Deci planul este următorul: prioritatea zero este acoperirea prejudiciului, că altfel o să ne fie greu la Curtea de Apel. Ne-a ieșit aicia cumva… ne putea… ieșea și mai bine dacă se acoperea prejudiciul. Important e ca între tribunal și apel să se întâmple ceva ca să arate, dom’le, buna credință și atitudinea pozitivă față de faptă.
H.R.C.: Știți că… …[neinteligibil]… Având în vedere… În primu’ rând că, eu știți că, v-am spus, am două probleme. Una: să-mi deblochez lucrurile mele personale, care ușor, ușor, din păcate au… de-a lungul timpului, sunt aproape doi ani, vă dați seama că a trebuit să trăiesc p-aici, am și eu trei copii…
D.D: Da, da.
H.R.C.: …am multe lucruri, nu mai e o problemă. Plus firma, care este un dezastru. Și acuma mă trezesc cu facturi că a venit ANAF-ul după 4 ani să zică că nu le place cu facturile, nu aia… nu sunt bune și vor să-mi ia și TVA-ul acuma…
D.D: Păi, da …[neinteligibil]…”.
Mai mult, Dumitru Dumbravă l-a prezintat pe judecătorul de la fond ca pe un apropiat al avocatului Trăilă Doru – Florel, subliniind ascendentul pe care avocatul l-ar avea asupra magistratului în calitate de profesor al acestuia. Astfel de discuții cu martorul denunțător au avut loc atât anterior încheierii contractelor de asistență juridică, cât și ulterior pronunțării hotărârii la fond.
Tot în cadrul discuțiilor cu martorul Hideg Robertino – Cătălin, numitul Tocaci Dan – Victor a susținut că influența lui Coldea Florian și a lui Dumbravă Dumitru în justiție este una reală, aceștia având în opinia sa „o putere fantastică”, fiindcă i-ar avea pe toți la mână, astfel:
„(…) H.R.C.: …dat la unii care nu știu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…
T.D.V.: Deci …[neinteligibil]… Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei: „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?
H.R.C.:Hai noroc! Noroc! …[râde]…
T.D.V.: M-ai înțeles?
H.R.C.: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.
T.D.V.: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…
H.R.C.: Păi, mai au, mă DANE?
T.D.V.: KOVESI dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu.(….)”
„(…) H.R.C.: N-or mai avea putere, frate.
T.D.V.: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.
H.R.C.: Nu-i mai ascultă nimeni.
T.D.V.: Nu e chiar așa. Nu e chiar așa.(…)”
Cerința esențială pentru a putea fi subiect activ nemijlocit, autor, al infracțiunii de trafic de influență este aceea ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar public.
În speță, Coldea Florian, Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au acționat în calitate de coautori. Fiecare dintre ei s-a prezentat sau a lăsat să se înțeleagă că este membru al unei „echipe” care are influență asupra magistraților și că acțiunile lor nu sunt acțiuni individuale ci acțiuni coordonate de „șeful cel mare”, respectiv de Florian Coldea, arată procurorii DNA.
„D.D: Nu. Haideți să o luăm așa. Deci… una peste alta… judecătorul a fost absolut fair. Dacă era și prejudiciul acoperit, mergea spre minimum, care însemna 2 ani și 3 luni.
H.R.C.: Din păcate arabii ăia nu au fost serioși, s-au speriat, au cerut niște referințe la un avocat…
D.D: Ă… da, în fine. Deci eu vă spun că e…
T.D.V.: …[neinteligibil]…
D.D: Situația se poate schimba la Curtea de Apel…
H.R.C.: Și ăia au făcut o…
D.D: Dar eu sunt într-o situație nasoală față de avocat, vizavi de plățile care trebuiau făcute și nu s-au făcut. E prima dată când mi se întâmplă așa ceva.
H.R.C.: Știu.
D.D: Eu am încercat să-i spun: „Bă, omu’ e așa, nu știu cum.”. O să facem tot posibilul ă… și-o să gândim… de fapt am găsit deja. Aseară am avut o analiză fix pe speța dumneavoastră.
H.R.C.: Da.
D.D: Și-am pus pe hârtie. Avem o rază, o speranță că să vă… se va… veți putea pleca să vă rezolvați problemele… unde…
H.R.C.: …[neinteligibil-vorbesc în același timp]… Ăsta e… ăsta da, e atât… Din păcate, din cauza asta… Eu i-am zis și lu’ DAN: „Bă DANE, m-am făcut de tot râsul. Dacă omul era pe…”.
D.D: Dincolo de bani, acoperirea prejudiciului e foarte importantă, pentru că noi putem să dăm în jos… de unde e ăsta să mai dăm în jos. Dar trebuie neapărat plătit, acoperit prejudiciul.
H.R.C.: Să mai dăm în jos ce?
D.D: Păi, de la ce s-a dat acuma… pedeapsa.
H.R.C.: Păi …[neinteligibil]… dăm ceva?
D.D.: Nu prejudiciu’…
T.D.V.: Nu, mă, anii, anii, de la ani!
D.D.: Ani!
H.R.C.: A!
D.D: Adică putem să mergem jos cu voioșie …[neinteligibil]… Dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta… Ei, oricum, de la 10 ani așa cât visa madame… s-a dus către… mai… adică el putea să dea 2 ani și 3 luni pe fiecare faptă. A dat 3 ani, adică a adăugat…
H.R.C.: Da. N-a dat …[neinteligibil]… n-a dat …[neinteligibil]…
D.D: Ca să nu fie…în ton…
H.R.C.: Dar de ce…
D.D.:…partea de jos, partea de jos.
H.R.C.: Da. Nu. Cred că a făcut… Mai mult de atât nu știu dacă putea, adică…
D.D: Dom’le! Bine, ăsta… ca să înțelegeti, deci ăsta i-a fost student lu’… DORU. Deci a fost unul dintre studenții lui buni, care chiar știe carte, știe meserie. A făcut un compromis absolut rezonabil. Adică repet e… dacă putea să meargă pe maxim, dacă voia să meargă pe maxim, putea să dea fără …[neinteligibil]… că nu dă. 10 ani putea să dea. 10 ani cu un spor și cu asta… ieșeau 12 ani, 12 ani, da.
H.R.C.: Am întâlnit o expresie acolo, la un moment dat a zis că…
D.D: Haideți că a fost elegant.
H.R.C.: A zis că inteligența sau cel puțin școala nu ar fi permis oricui să facă asemenea…
D.D: Vă admiră!(…)”.
Pretinderea de către numiții Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel a sumei de 700.000 de euro s-a realizat în perioada în care dosarul se afla în procedura de cameră preliminară. Această pretindere s-a materializat prin încheierea de către martorul denunțător în mod direct și prin intermediul SC Sanimed Internațional Impex SRL a două contracte de asistență juridică pentru un onorariu total de 600.000 de euro+TVA.
Este evident că acțiunea de pretindere a unor sume de bani, ca modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de influență, s-a realizat anterior îndeplinirii de către magistrați a actului de serviciu cu privire la care urma să se traficheze influența în scopul obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile, respectiv înainte de pronunțarea hotărârii de fond și anterior termenului din 30 octombrie 2023 la care se punea în discuție menținerea măsurii preventive a controlului judiciar.
Mai mult, după pronunțarea hotărârii de fond, Coldea Florian, Dumitru Dumbravă și Trăilă Doru – Florel, în mod direct sau prin intermediul lui Tocaci Dan – Victor, au continuat să îi pretindă numitului Hideg Robertino Cătălin plata sumelor de bani prevăzute în contract, iar pentru a-l determina să efectueze aceste plăți îl asigurau că lucrurile se vor rezolva la Curtea de Apel București, că se întrevede o luminiță, că pot reduce numărul de ani „cu voioșie” și că există o speranță să poată fi lăsat să plece din țară pentru a-și rezolva problemele de afaceri și pentru a soluționa problema plăților.
Pentru a-l convinge pe martorul denunțător că ei sunt cei care controlează actul de justiție, atât Dumbravă Dumitru, cât și Trăilă Doru – Florel, s-au raportat la echipa lor ca la un complet de judecată, lăsând de înțeles că ei sunt cei care stabilesc pedepsele, hotărăsc dacă poate părăsi țara și au competența de a-l aduce înapoi dacă este nevoie, mai arată procurorii.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News