Institutul Clinic Fundeni va beneficia de o investiție de 500 de milioane de euro, anunță ministrul Adrian Câciu

Sursă foto: Facebook / Adrian Câciu

Institutul Clinic Fundeni va beneficia de o investiție de 500 de milioane de euro, fonduri europene, prin Programul Sănătate, anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

”Dincolo de cifre, de contract, de proiecte, sunt oamenii și binele pe care-l fac finanțările europene pentru toți românii. Spuneam săptămâna trecută că cele mai mari valori contractate se înregistrează în cadrul Programului Sănatate (cca 2 mld eurO) și Programului Dezvoltare Durabilă. Astăzi vreau să arăt concret, ce înseamnă aceste valori, printr-un exemplu concret: Institutul Clinic Fundeni”, a menționat Câciu într-o postare pe Facebook.

Suma respectivă de 500 de milioane de euro va fi direcționată către construirea unui ”nou de clădire, cu o suprafață generoasă de peste 100.000 de metri pătrați”.

”Aici vor fi centralizate toate activitățile de transplant, oferind o șansă la viață mai multor pacienți. Investiția este semnificativă, depășind 500 de milioane de euro, și reflectă angajamentul nostru de a oferi cea mai bună experiență medicală posibilă. Scopul de a crea un spațiu, confortabil și propice vindecării, astfel încât să se simtă aceste metode de siguranță și bine îngrijiți, beneficiind de cele mai noi de diagnostic și tratament. Noul corp de clădire va facilita atât o creștere a capacităților de tratare, cât și o dezvoltare semnificativă a cercetării și inovației medicale. Va avea un spațiu adecvat pentru desfășurarea activității educaționale, contribuind la formarea continuă a personalului medical”, a detaliat ministrul.

În încheiere, Adrian Câciu și-a exprimat convingerea că ”noul corp de clădire va transforma Institutul Clinic Fundeni într-un centru de excelență medicală, oferind o experiență de top și contribuind la o Românie mai sănătoasă”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: