UE se retrage dintr-un tratat internațional privind investițiile energetice

Sursă foto: europa.eu

UE se retrage dintr-un tratat internațional privind investițiile energetice, pe fondul îngrijorărilor că unele companii s-au folosit de prevederile acestuia pentru a intenta procese, atunci când guvernele au oprit proiecte cu combustibili fosili.

Acordul, încheiat în 1998, permite companiilor energetice să dea în judecată guvernele, pentru politicile care le dăunează investițiilor. În ultimii ani, prevederile au fost folosite de entități pentru a intenta procese în care cereau despăgubiri de miliarde de dolari, după ce mai multe state din UE au închis unele proiecte energetice pe bază de combustibili fosili sau le-au restricționat, arată Biziday.

Bruxelles a propus, încă de anul trecută, ca blocul comunitar să iasă din acord, după ce mai multe țări membre, cum sunt Germania, Franța, Polonia sau Spania, au semnalat că vor să facă acest lucru, în mod individual. Parlamentul European a aprobat părăsirea Tratatului Cartei Energiei (ECT), luna trecută, iar anunțul oficial al ieșirii a fost făcut, acum, de președinția belgiană a Consiliului UE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: