Un poliţist a postat pe reţelele de socializare mesaje similare celor promovate de Diana Şoşoacă

Valer Kovacs
Sursa foto: Facebook

Poliţistul Valer Kovacs, cel care i-a împrumutat Dianei Şoşoacă motocicleta şi casca de poliţie şi care este anchetat de IGPR, posta pe reţelele de socializare mesaje similare celor promovate de Diana Şoşoacă, şi avea apariţii la Zeus TV, alături de Luis Lazarus, un apropiat al Dianei Şoşoaca, deşi acum, odată cu iniţierea anchetei interne care îl vizează, spune că nu face politică ”de nicio culoare”.

”Nu ţară-i a voastră boieri, voi sunteţi ai ţării/ Şi eu tot al ţării sunt/ Jur să respect Constituţia, aşa să îmi ajute Dumnezeu”, a scris Valer Kovacs pe pagina sa de Facebook în 26 mai 2022.
În aceeaşi postare, Valer Kovacs i-a menţionat pe următorii: ”Valer Kovacs, Kovacs Valer, Diana Iovanovici Şoşoacă- Oficial, Gabriela Cosmina Calitescu, Luis Lazarus-Zeus Tv, Anamaria Gavrilă, Ninel PEIA, Mihai Lasca, Sergiu Mihalcea, Rodica Boancă, Dumitru Coarna, Francisc Tobă, Cristian Anghel, Marian Motocu,  Să Vorbim Despre Tine, Vremea Cernerii,  Laurentiu Primo,  Truth For Life”.
De asemenea, Valer Kovacs a apărut de mai multe ori la Zeus TV, televiziunea deţinută de Luis Lazarus, în uniforma de poliţist.
Acum, după ce IGPR a anunţat că îl va ancheta în urma întâlnirii cu Diana Şoşoacă în plină campanie electorală şi după ce i-a permis acesteia să folosească motocicleta şi casca Poliţiei, pentru un clip video, Valer Kovacs spune că nu face politică şi a cerut prietenilor de pe Facebook să îl susţină.
”Nu e un mesaj de propagandă politică, eu nu fac politică de nicio culoare. Chiar am şi spus că dacă venea şi Marcel Ciolacu pe autostradă, că şi dumnealui are numărul meu, şi mă suna şi îmi solicita că vrea să facă o poză cu mine sau cu motocicleta de poliţie, bineînţeles că acceptam. Nu sunt încuiat la minte”, a mai spus Kovacs.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: