România Frumoasă – A fost inaugurat Ecomuzeul Țării Moților

Stiri Bihor

Primul de acest tip din țara noastră, Ecomuzeul Țării Moților a fost inaugurat la inițiativa celor de la Administrația Parcului Natural Apuseni cu sprijinul comunităților locale.

Acesta se află în Poiana Călineasa, Parcul Natural Apuseni, la limita dintre Bihor, Alba și Cluj și este un spațiu destinat conservării patrimoniului natural și cultural al satelor din zona protejată.

Vorbim despre o platformă care va sprijini asocierea comunelor care vor „semna o cartă”, urmând ca suprafața zonei (care se suprapune în mare parte cu cea a parcului) să aibă o identitate unitară.

Principiile acesteia: respectarea arhitecturii tradiţionale, a ocupaţiilor, a modului de utilizare tradiţională  a resurselor, a teritoriului, la gastronomia locală, educaţie.

România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri

Credit foto: Stiri Bihor

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: