Preşedintele american Joe Biden va semna marţi un decret care va permite închiderea temporară a frontierei SUA cu Mexicul pentru migranţii clandestini odată ce numărul acestora depăşeşte pragul de 2.500 pe zi, un subiect exploziv în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie la care preşedintele democrat îl are din nou ca rival pe republicanul Donald Trump, ce pledează pentru restricţii severe contra migraţiei ilegale, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Decretul le va permite autorităţilor americane să deporteze migranţii care nu îndeplinesc criterii stricte privind azilul dacă în decurs de şapte zile este depăşită media de 2.500 de intrări clandestine pe zi, au explicat presei funcţionari americani.
Dar această măsură ar urma să intre în vigoare imediat, întrucât numărul migranţilor care trec clandestin graniţa dinspre Mexic depăşeşte evident pragul de 2.500 pe zi, media în aprilie fiind de circa 4.200 pe zi.
Protocoalele care vor permite reluarea prezentării cererilor de azil vor fi din nou relaxate de îndată ce numărul acestora scade la 1.500, calculate ca medie zilnică pe o durată de 14 zile.
„Preşedintele Biden este convins că trebuie să ne securizăm frontiera. De aceea a anunţat astăzi măsuri menite să împiedice migranţii care trec ilegal frontiera noastră de sud să primească azil”, a transmis Casa Albă într-un comunicat.
Această schimbare radicală de poziţie în chestiunea migraţiei îl apropie pe Biden de abordarea lui Trump, a cărui echipă de campanie a descris măsura anunţată acum de Casa Albă drept o încercare disperată a preşedintelui democrat de a seduce electoratul cel mai conservator.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News