Grecia se teme de „o vară foarte dificilă”, cu temperaturi ridicate şi incendii timpurii

Sursa foto: Pixabay

După incendii devastatoare şi un val de căldură fără precedent în 2023, urmate de cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată, Grecia se teme acum de „o vară foarte dificilă” pe frontul incendiilor forestiere, relatează AFP.

„Nimeni nu poate prezice cu exactitate cu ce condiţii (meteo) ne vom confrunta. Dar oricare ar fi ele, va trebui să luptăm din greu”, a avertizat ministrul pentru Crize Climatice şi Protecţie Civilă, Vassilis Kikilias, într-un interviu acordat AFP.

„Vara va fi foarte dificilă”, a avertizat el, în ciuda faptului că peste 30% din Grecia este acoperită de păduri, potrivit Băncii Mondiale.

Circa 175.000 de hectare de păduri şi terenuri agricole au fost mistuite de flăcări în 2023 şi peste 20 de persoane au murit. Incendiile devastatoare au făcut ravagii în iulie anul trecut, în timpul unui val de căldură de două săptămâni, cel mai lung înregistrat vreodată în ţară. Cu această ocazie, Grecia a organizat cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria sa, 20.000 de persoane, în special turişti, fiind nevoite să îşi părăsească locuinţele sau staţiunile de vacanţă de pe insula Rodos (sud-est). Iar mercurul a urcat până la 46 de grade la Gythion, în peninsula Peloponez (sud-vest).

Ţara mediteraneană, obişnuită cu valurile de căldură în timpul verii, a cunoscut „cea mai călduroasă iarnă înregistrată vreodată”, potrivit lui Costas Lagouvardos, director de cercetare la Observatorul Naţional din Atena.

Şi, deşi vara nu a început încă, marţi s-au înregistrat temperaturi record pentru prima săptămână din iunie, potrivit site-ului meteo.gr, temperaturile ajungând la 39,3°C la nivel local.

„Constatăm că în anii în care temperaturile sunt ridicate, ceea ce înseamnă şi secetă, avem incendii uriaşe”, spune Costas Lagouvardos.

În august anul trecut, un incendiu uriaş în parcul naţional Dadia, în apropiere de graniţa cu Turcia, a fost clasificat ca fiind cel mai distructiv înregistrat vreodată în UE.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: