Președintele AEP reacționează/ George Simion, în vizorul procurorilor. Ar fi instigat la falsificarea semnăturilor

George Simion. INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN
Sursa Foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

UPDATE 20:00

Soţul senatorului Diana Şoşoacă, Silvestru Şoşoacă, a fost plasat, miercuri, sub control judiciar de către procurorii Parchetului General, fiind acuzat de uz de fals şi fals în declaraţii.

„În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală  a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de infracţiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, şi fals în declaraţii, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal”, a transmis, miercuri, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că faţă de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

„Menţionăm că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar”, au mai precizat procurorii.

Persoana vizată este Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă. Dosarul vizează falsificarea listelor  de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă

UPDATE 19:20 

Potrivit unor surse apropiate anchetei, George Simion va merge, joi, în fața procurorilor pentru a răspunde acuzațiilor care îi sunt aduse în acest dosar.

Aceleași surse au precizat că la dosar ar fi și înregistrări audio în care politicianul îi roagă pe colegii săi de partid să se prezinte la sediu, acolo unde ar trebui să completeze listele pentru Silvestru Șoșoacă. Persoanele care au ajuns miercuri la audieri au rămas fără telefoanele mobile, pentru ca acestea să fie verificate, urmând să fie analizate de procurori.

UPDATE 17:30

Invitat marți în emisiunea Puterea Știrilor, Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacționat la informația potrivit căreia liderul AUR, George Simion, este anchetat de Parchetul General pentru instigarea la falsificarea semnăturilor pentru depunerea candidaturii independente a lui Silvestru Șoșoacă la Parlamentul European. Parchetul General a anunțat oficial ancheta fără a preciza nume.

„Noi, liberalii, am avertizat mereu despre acești oameni și despre felul în care ei pretind că fac politică. Era oarecum previzibil din toate ieșirile publice acestor indivizi, din toate mesajele pe care ei le transmit, din tot arsenalul de comportamente la care apelează în activitatea lor așa zisă politică. Și chiar dacă pare de cascadorii râsului, acești oameni se pretind ca fiind oameni politici serioși, se prezintă drept opțiuni serioase înșelând, atât oamenii, cât și legile. Acești oameni sunt genul de glumă, pentru că unii râd la această glumă politică, dar care se poate transforma ulterior, poate deveni  o tragedie, dacă înșală oamenii, capătă votul și sunt așezați în capătul. Adică este foarte bine să arătăm despre ce este vorba.

Și am avertizat de fiecare dată că lui Simion și celor de la AUR nu le pasă de legi, nu le pasă de democrație, nu le pasă de reguli, de bun simț. Se vede foarte clar și transparent apropo de acțiunea procurorilor, cum înțeleg acești indivizi să joace acest joc politic . Tîrziu, Simion sunt, din punctul nostru de vedere, nici măcar politicieni. Niște personaje exotice, dar care, contra structurii democratic, contra legilor, contra oricăror urme de democrație, iau în derâdere și falsifică în mod grosolan un proces electoral, cel mai simplu, de altfel, proces democratic dintr-o țară, procesul alegerilor. Acuma, mizele acestor indivizi, Simion și alții, care, eu știu, se prezintă publicului ca fiind politicieni, sunt, din punctul meu de vedere, niște false teorii, sunt niște false platforme politice. Ei, nici măcar politicieni de maidan, nu se pot numi”, a declarat Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, în direct la Puterea Știrilor.

UPDATE 17:01

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a transmis, prin PS News, că în cazul suspiciunii de semnături falsificate de a susține candidatii politici, toți cetățenii pot să depună plângere la organele de urmărire penală.

„BEC verifică aparența de legalitate, ca să zic așa.

Noi am primit de la partidul care a depus cele mai multe susțineri, 1.000.000 jumătate de susținători. Trebuiau 200.000. Vă dați seama ce ar însemna să luăm semnătură, domiciliu, nume, ș.a.m.d. la peste 4 milioane de semnături care au fost depuse la Biroul Electoral Central.

Noi avem obligația să ne pronunțăm în 24h de la depunerea candidaturii, dacă le admitem sau le respingem.

Ar fi o imposibilitate absolută!

Documentele prevăzute de lege care conțin inclusiv lista cu susținătorii candidatului respectiv, se depun la localitate, la județ, la europarlamentare, la Biroul Electoral Central. Acest număr de susținători diferă în funcție de scrutinuri, respectiv un număr este pentru primar, alt număr este pentru europarlamentari.

Toate birourile electorale verifică dacă listele de susținători îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă există nume și prenume, dacă există domiciliu, dacă există semnătura susținătorului respective. Apoi, în subsolul listei, cel care a cules aceste declarații de susținere verifică, semnează și declară pe propria răspundere că își asumă că cele consemnate în lista respectivă corespund realității.

În afară de aceasta, toți cetățenii interesați dacă au suspiciuni cu privire la faptul că acele liste sunt false sau ca unii din susținători nu au dat acordul, ori semnătura lor a fost contrafăcută, pot să depună plângere la organele de urmărire penală. Acestea au mijloace procedurale pentru a dovedi dacă un susținător corespunde cu datele înscrise acolo”, a menționat Toni Greblă.

UPDATE 15:04

Prima reacție din PSD. Lucian Romașcanu:

„Orice încălcare a legii trebuie dovedită și pedepsită, în consecință. Dacă domnul George Simion a făcut acest lucru, oricât ar avea gura de mare, nu ține loc de nevinovăție. Să ne spună o instituție abilitată că n-a fost așa ceva.

Este un atentat la democrație, pentru că, până la urmă, instrumentele pe care democrația le pune la dispoziția oamenilor pentru a-și prezenta candidaturile ș.a.m.d. sunt aceleași pentru toți. Dacă cineva încearcă să ia drumul scurt încălcând aceste norme, va trebui să suporte consecințele.

Eu cred că are dreptul la un proces, pentru această acuzație. Nu cred că se poate da o decizie pur și simplu și nu cred că e timp până duminică să existe o vinovăție dovedită, constatată, de o instanță. Dar dacă se va dovedi o vinovăție, sunt instrumente legale care să corecteze un rezultat influențat”.

UPDATE 14:00

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, miercuri, că zeci de apropiaţi ai lui şi membri din echipa de campanie AUR sunt ridicaţi de la casele lor pentru a fi duşi la Parchet.

„Statul-paralel a ieşit la atac împotriva AUR! (…) Mă aşteptam ca Ciolacu să facă o mişcare săptămâna asta, să încerce să manipuleze opinia publică pentru a scoate AUR din competiţia electorală, dar nu credeam că este atât de disperat încât să îşi trimită lacheii pentru a ridica oameni nevinovaţi de la casele acestora pentru a-i duce la Parchet, unde sunt intimidaţi şi ameninţaţi pentru a da declaraţii false despre mine”, a scris George Simion pe site-ul său.

UPDATE 13:33

Liderul AUR George Simion susține că reprezentanții AUR sunt acum citați ca martori și puși să ofere „declarații despre mine”, totul în cazul lui Silvestru Șoșoacă.

George Simion va fi chemat să dea declarații la Parchetul General în dosarul semnăturilor falsificate cu care procurorii spun că Silvestru Șoșoacă a candidat la Parlamentul European ca independent.

–––––––

Liderul AUR, George Simion, este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă. Silvestru Şoşoacă este audiat la Parchet, miercuri.

Procurorii spun că George Simion ar fi transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situaţiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizaţiei în scopul arătat.

„În luna aprilie 2024, liderul unei formațiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.

În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât și prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice în scopul completării listelor de susținători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane.

În același scop, liderul formațiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situațiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizației în scopul arătat.

Ca urmare a demersului inițiat, în cursul zilei de 9 aprilie 2024, la sediul formațiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând și pe timpul nopții, activitățile continuând și pe tot parcursul zilei de 10 aprilie 2024.

Pentru a-și conspira identitatea și activitățile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spațiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile.

Totodată, în condițiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanții formațiunii politice au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de susținători.

Ca urmare a activităților descrise, în seara zilei de aprilie 2024, membrii formațiunii politice au finalizat activitatea de pregătire și îndosariere a listelor de semnături, aceasta fiindu-i transmisă persoanei care urma să-și depună candidatura și care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-și candidatura. În data de 11 aprilie 2024, reprezentanții Biroului Electoral Central au confirmat oficial acceptarea candidaturii”, conform unui comunicat al Parchetului General.

În acest dosar, a fost dus la audieri, miercuri, Silvestru Şoşoacă, soţul senatorului Diana Şoşoacă.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: