Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că peste o sută de persoane au fost evacuate din Magazinul Dedeman de la Botoşani unde s-a produs o explozie urmată de incendiu. De asemenea, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că dintre răniţi patru victime sunt de cod roşu, adică au arsuri mai serioase.
Şeful DSU a declarat la Antena 3 că au fost evacuate peste 100 de persoane din magazin.
”A fost activat Planul Roşu de Intervenţie de la început. Suntem în totală monitorizare la nivelul Ministerului Afacelor Interne şi împreună cu colegii de la Sănătate. Au fost evacuate peste 100 de persoane din magazin (…) Persoanele rănite sunt cu arsuri grad 1 şi 2 şi cu alte leziuni traumatice din cauza exploziei”, a transmis şeful DSU.
El a precizat că au fost mobilizate elicoptere pentru a transporta pacienţi la alte spitale dacă este nevoie de acest transfer.
”Au fost mobilizate două elicoptere pe lângă echipajele terestre de la ambulanţa şi de la SMURD Botoşani, elicopterul de la Iaşi şi elicopterul de la Galaţi. În acelaşi timp, la Bucureşti, sunt puse pe stand-by un avion medicalizat şi un elicopter Black Hawk cu capacitate de transport de patru persoane în cazul în care va trebui să fie cineva transportat către Bucureşti. La acest moment, cel puţin una din persoanele care au fost rănite va pleca la Iaşi cu elicopterul, iar situaţia este în dinamică”, a declarat Arafat.
El a mai adăugat că intrarea în magazin a fost restricţionată.
”Echipele de la Pompieri continuă căutările în magazin. Intrarea în magazin a fost restricţionată pentru că trebuie evaluat după explozie structură clădirii aşa că jandarmii au izolat zona şi nu se mai poate intra decât pentru echipele de salvator.i Situaţia este sub control, Planul roşu rămâne activat până la momentul în care se consideră că nu mai este nevoie de mai multe echipaje medicale la faţa locului şi bineînţeles colegii vor comunica continuu cum evoluează situaţia”, a mai declarat Arafat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News