Von der Leyen laudă ritmul „uimitor” al reformelor din Ucraina: „Ei îşi apără ţara şi o reformează”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăudat vineri progresele „uimitoare” ale Ucrainei în implementarea reformelor pentru combaterea corupţiei, păstrarea drepturilor minorităţilor şi asigurarea unei justiţii independente, relatează Reuters.

Lupta împotriva corupţiei este o cerinţă de top pentru ca Ucraina să se alăture Uniunii Europene, care a oferit Kievului anul trecut statutul de candidat, potrivit agenției citate de Agerpres.

Ucraina lucrează la un pachet de reforme „care se întinde de la independenţa justiţiei până la anticorupţie, de la drepturile minorităţilor la libertatea presei”, a spus von der Leyen în timpul unei ceremonii de premiere la New York.

„Trebuie să spun că este uimitor să vezi cât de rapid şi hotărât implementează Ucraina aceste reforme în ciuda războiului. Ei îşi apără ţara şi o reformează”, a spus ea, deşi nu a abordat în particular cererea Ucrainei de a adera la blocul celor 27 de naţiuni sau să fi specificat o măsură de reformă la care a făcut referire.

Înalţi oficiali ai UE au declarat luna trecută că Ucraina face progrese în reformele politice pentru a deschide calea spre discuţiile de aderare, dar că mai trebuie să progreseze în cinci domenii importante.

FMI a deblocat luna trecută o tranşă de 890 de milioane de dolari din pachetul său bazat pe „progresul puternic” al Ucrainei în îndeplinirea angajamentelor privind reformele, dar a declarat că alte măsuri de transparenţă şi anticorupţie „trebuie să continue fără întârziere”, aminteşte Reuters.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: