METEO Prognoza pentru sâmbătă. Unde va fi caniculă și unde sunt anunțate vijelii

canicula apa vara
Sursa foto: Unsplash.com

Sâmbătă, 22 iulie 2023, vremea se menține caniculară în cea mai mare parte din țară, iar  disconfortul termic va fi ridicat.

Conform meteorologilor, valul de căldură se va menține în sudul și sud-estul teritoriului. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 38 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade, notează adevarul.ro.

Unde va fi cel mai cald

Cel mai cald va fi la va fi la București și Timișoara, unde vor fi 39 de grade Celsius. Caniculă și la Oradea (36 grade Celsius), Craiova ( 38 grade Celsius), Galați și Brăila (37 grade Celsius).

Cerul va fi variabil, dar vor fi şi perioade cu averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 60…80 km/h), în zonele de deal şi de munte şi local în restul teritoriului, în special în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Transilvaniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăși pe alocuri 25…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Pe suprafeţe restrânse va cădea grindină, iar mai ales în est şi în sud-est vor fi vijelii.

Cum va fi vremea pe litoral

La Constanța, mercurul în termometre va urca până la 29 grade Celsius. Cerul va avea înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, când trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare ziua (rafale în general de 45 -55 km/h), apoi va mai slăbi în intensitate. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade.

Specialiștii atrag atenția că trebuie evitată expunerea la soare în intervalul orar 10.00-18.00 și că este nevoie de multă hidratare, deoarece există un risc crescut de îmbolnăvire și chiar deces.

„Evitarea expunerii la soare în intervalul 10.00-18.00, când activitatea solară este mai intensă, sau dacă suntem nevoiți să lucrăm în aer liber, atunci să putem să ne protejăm cu haine subțiri, de culoare deschisă, care să permită circulația aerului și să ne protejăm capul cu o pălărie sau cu o șapcă care să împiedice expunerea directă la soare. Astea sunt măsuri generale, de bun simț aș spune, dar mai sunt câteva elemente pe care lumea trebuie să le știe. Vorbim de cele legate de hidratare. Hidratarea trebuie să fie periodică, trebuie să țină cont și de pierderile de apă. Una este dacă stăm într-o încăpere cu aer condiționat, altceva este dacă stăm în aer liber, iar temperatura crește peste 40 de grade, pierderea de apă e mult mai mare în a doua situație și ea trebuie compensată”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la Euronews.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: