Cum sunt folosiți cetățenii R. Moldova de propaganda rusă

Sursa foto: captură video

Trei persoane din R. Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina”, potrivit BFMTV.

În momentul arestării suspecţilor, care a avut loc vineri seară, cei trei aveau asupra lor vopsea, mănuşi şi şabloane.

Desenele au fost descoperite vineri pe mai multe clădiri din arondismentul 7 al Parisului, inclusiv la parterul unui bloc de apartamente. Şabloanele graffiti, care măsurau 30 de centimetri pe 30 de centimetri, au fost imprimate pe ziduri cu vopsea roşie.

Un grup a revendicat acţiunea, indicând prezenţa graffiti-ului şi în alte locuri din Paris. „Această acţiune a fost un răspuns la acţiunile nepotrivite ale autorităţilor franceze faţă de activiştii noştri care au depus sicrie lângă Turnul Eiffel”, au scris aceştia referindu-se la o acţiune care a avut loc la 1 iunie, când cinci sicrie au fost descoperite la picioarele Turnului Eiffel. Sicriele în mărime naturală erau înfăşurate în drapele franceze şi aveau inscripţia „Soldaţi francezi ucişi în Ucraina”.

Citeşte mai mult aici.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: