Canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista pe parcursul zilei de sâmbătă în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, pe fondul Codurilor galben şi portocaliu, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.
Astfel, avertizarea Cod portocaliu vizează judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Capitala, zone în care se vor înregistra temperaturi maxime de 38 – 39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
De asemenea, un Cod galben de căldură va fi valabil, sâmbătă, în 13 judeţe (Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), unde maximele vor ajunge la 37 de grade, iar minimele vor oscila între 18 şi 23 de grade.
În Bucureşti, valul de căldură se va menţine până duminică dimineaţa, iar valorile termice de peste zi vor atinge 39 de grade, în timp ce pe timpul nopţilor temperaturile se vor încadra între 19 şi 22 de grade.
Meteorologii precizează că, duminică, disconfortul termic şi canicula va persista în regiunile sudice, iar la începutul săptămânii viitoare se va extinde în cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica.
Cod galben de caniculă persistentă duminică în București
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă pe parcursul zilei de duminică, în cinci judeţe din sud şi în Bucureşti.
Astfel, valul de căldură se va menţine în sudul teritoriului, unde local va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 35 de grade, iar cele minime între 18 şi 22 de grade.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Municipiul Bucureşti.
Meteorologii precizează că, în prima jumătate a săptămânii viitoare, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în cea mai mare parte a ţării.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News