Numărul zborurilor anulate, tot mai mare. Situație disperată pe aeroporturi

aeroport pasager zboruri
Sursa foto: JESHOOTS.COM on Unsplash

Situație disperată pentru mii de pasageri care voiau să plece în vacanță, dar li s-au anulat zborurile. Numărul curselor blocate pe aeroporturi a crescut în această vară.

În iunie, comparativ cu luna mai, a crescut cu 55% numărul curselor anulate.

De asemenea, 60% dintre zboruri au avut întârzieri de până în cinci ore, iar 14%, întârzieri de peste 5 ore.

Cele mai mari întârzieri au avut loc pe 15 iulie când piloții italieni și belgieni au făcut grevă. Atunci, aproape o mie de zboruri au fost anulate, iar circa 25.000 de pasageri au fost afectați, notează antena3.ro.

Cifrele mai arată că în ultima perioadă, la compania Wizz Air, aproape jumătate dintre zboruri au fost anulate sau întârziate, iar la compania Hisky, doar 10% dintre ele.

În ceea ce privește destinațiile, cei care au avut mai multe de suferit au fost oamenii care au călători în sau dinspre Londra, Dublin, Roma, Paris, Eindhoven sau Bruxelles.

Toate aceste anulări sau întârzieri au avut loc pe fondul grevei angajaților din aviație, a lipsei de personal calificat și a problemelor tehnice.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: