Victor Negrescu: Discursul lui Viktor Orban este ilustrativ pentru eşecul politicii iliberale

Victor Negrescu / Inquam Photos / George Călin
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Discursul premierului ungar Viktor Orban de la Băile Tuşnad este „ilustrativ pentru eşecul politicii iliberale”, susţine, într-o postare pe Facebook, eurodeputatul Victor Negrescu (PSD), subliniind că această doctrină şi anti-europenismul „nu reprezintă şi nu poate reprezenta un model pentru România”.

„Valorile europene sunt cele care ne permit să trăim în linişte şi pace în Transilvania, respectând drepturile tuturor, inclusiv ale minorităţii maghiare din România. Iar orice referire revizionistă cu privire la Ardeal este evident un non-sens. Cei care cunoaştem realităţile din zonă, ştim foarte bine acest lucru. Discursul anti-european a lui Viktor Orban de la Tuşnad este, de fapt, ilustrativ pentru eşecul politicii iliberale. Ungaria este, astăzi, tot mai izolată, se află pe primul loc în termeni de inflaţie în Europa, are fondurile europene blocate şi se confruntă cu lipsa unor produse de bază. Acest lucru este dovada „ghetorizării economice, politice şi culturale” promovate de acest model politic”, a scris eurodeputatul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat, totodată, că este important ca România să „evite izolaţionismul” şi „să faciliteze dialogul interetnic”.

„Mai importante decât discursul maliţios sunt declinul demografic exponenţial al comunităţii maghiare din ţara noastră, nivelul său scăzut de cunoaştere a limbii române precum şi controlul strict al Comisiei Europene privind programul transfrontalier Ungaria-România, generat de încălcările repetate ale legislaţiei europene de către executivul de la Budapesta. Un aspect relevant pentru noi este să evităm izolaţionismul cultural şi să facilităm dialogul interetnic”, a declarat Victor Negrescu în postarea citată.

Orban a precizat că i s-a spus să nu vorbească despre „chestii delicate”, „sensibilităţi”, „simboluri naţionale care pot jigni sentimentele românilor” şi a adăugat că este de acord să nu vorbească despre acestea, dar a ţinut să ureze bun venit „prietenilor noştri care s-au prezentat aici cu steaguri”, făcând referire la membrii asociaţiilor „Calea Neamului” şi „Frăţia Ortodoxă”, care purtau steaguri tricolore, aceştia nefiind lăsaţi, însă, să intre la eveniment.

De asemenea, Viktor Orban a susţinut că i s-a sugerat să nu vorbească, în discursul său, despre drepturile colective ale minorităţilor, răspunzând la această recomandare: „Ok, nu am să spun nimic despre asta, dar constat că aceste drepturi există şi maghiarii de aici sunt îndreptăţiţi să aibă aceste drepturi colective”.

Un alt subiect despre care Orban a spus că i s-a recomandat să nu vorbească a fost legat de „unităţile administrativ teritoriale din România care nu există”, comentând, în aplauzele participanţilor că, probabil, cel care a elaborat documentul s-a referit la Ţinutul Secuiesc.

Totodată, premierul Ungariei a mai arătat că i s-a spus că poate aborda anumite teme, dar să nu arunce o lumină proastă asupra acestora, făcând referire la valorile occidentale.

„Se mai zice aici că putem aborda anumite teme, dar să nu aruncăm o lumină proastă asupra acestor lucruri, cum ar fi valorile occidentale. Păi, acum, dacă cineva urmăreşte politica europeană şi face politică în UE, atunci e vorba de război, de imigrare şi de LGBTQ, deci astea sunt valorile, nu trebuie să aruncăm lumină proastă asupra acestor lucruri pentru că deja astea sunt într-o lumină proastă de la sine”, a declarat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.

Oficialul ungar a menţionat şi că i s-a recomandat să omită şi subiectul privind „abordarea revizionistă şi xenofobă a aspectelor legate de migraţie”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: