Agenția Națională de Integritate a făcut publice patru cazuri de încălcare a legii de către funcționari publici. ANI a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate și a sesizat organele de urmărire penală. Printre cei patru funcționari publici vizați se numără și un medic de la spitalul MAI.
Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane, conform prevederilor Legii nr. 176/2010.
Un medic de la spitalul M.A.I. este acuzat de incompatibilitate, în acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În perioada 2021-2024, Epuran Silviu, subcomisar de poliție medic în cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, s-a aflat în stare de incompatibilitate, pentru că a exercitat simultan funcția de medic în alte instituții publice, încălcând legea nr. 161/2003. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, deoarece nu a menționat veniturile din salarii în declarațiile de avere.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News