Suceava: PSD – 61 de mandate de primar în judeţ, PNL- 49 (rezultate finale)

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Partidul Social Democrat (PSD) a obţinut cele mai multe mandate de primar la alegerile locale desfăşurate duminică în judeţul Suceava, potrivit datelor finale publicate vineri de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

PSD a câştigat alegerile pentru primar în 61 de unităţi administrativ teritoriale, printre care şi municipiul reşedinţă de judeţ, dar şi municipiul Fălticeni.

La rândul său, Partidul Naţional Liberal (PNL) a obţinut victorii în 49 de unităţi administrativ teritoriale, printre care municipiile Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Vatra Dornei.

De asemenea, Alianţa Dreapta – Unită USR- PMP a câştigat primăriile din două unităţi administrativ-teritoriale, în timp ce Alianţa pentru Unirea Românilor s-a impus într-o comună.

Un singur candidat independent a fost declarat învingător la alegerile pentru primar, respectiv primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ioan Ursăciuc. AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: