VIDEO Andrei Caramitru: Dacă aș fi în locul celor de la PSD-PNL, aș simplifica jocurile la prezidențiale

andrei caramitru
Foto: Andrei Caramitru

Andrei Caramitru, în direct la Puterea Știrilor, a observat că diaspora reacționează mai degrabă emoțional și nu este ușor de mobilizat pentru vot. El a avertizat că scena politică actuală este mult mai fragmentată decât în ​​trecut, cu multiple partide și candidați care ar putea obține procente semnificative din voturi. În acest context, Caramitru sugerează că partidele mari, PSD și PNL, ar trebui să simplifice jocurile electorale pentru a asigura un sprijin unitar în turul doi al alegerilor.

„Imaginea diasporei confuză mintea multora. Avem, pe de o parte, imaginea asta de oameni educați că am mers pe la Londra sau în alte părți, medici plecați și alții. De altă parte avem, știți cum se spune, valorile care ne-au plecat. În diaspora sunt și unii, și alții. Mare parte de fapt, din diaspora sunt oameni care nu sunt foarte educați unii, unii din ei nu o duc foarte bine totuși în diaspora și atunci există un anumit nivel de frustrare care s-a amplificat în diaspora și e normal, pentru că economia din țările în care sunt ei, în special Italia, Spania acuma și Germania nu o duc bine și sunt mulți dintre ei în zona cea mai defavorizată, economic vorbind. Deci evident că s-au dus mai degrabă către mișcări mai extreme.

Acuma trebuie să vedem, pentru că diaspora reacționează pur emoțional. Adică nu cred că poți să scoți așa organizat diaspora la vot. Acum au votat puțini, pe sondaje e clar că AUR și SOS sunt clar pe locul întâi. S-ar putea să vedem mai degrabă o mobilizare în cazul unui unui tur doi în care să fie nu știu, PSD contra Simion și atunci să meargă pe Simion ce s-ar putea să vedem ceva foarte diferit decât am văzut în alte situații. În cazul în care n-au un candidat dur, așa antisistem, în turul doi s-ar putea să vă vină. Problema este, electoral vorbind, nu mai avem două partide gen PSD, PNL, acum avem o întreagă listă. Deci avem candidatul PSD, candidatul PNL, Mircea Geoană, candidatul AUR și e posibil să apară un alt candidat care să sară peste 12-13%. Dacă aș fi în locul celor de la PSD-PNL, aș simplifica jocurile, ca măcar să fiu sigur că într-un tur doi să am totul aliniat în spate ca să încerc să o s-o trag spre o victorie, pentru că altfel e puțin riscant”. a declarat Caramitru

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: