Pompierii au intervenit la Sinteşti după ce persoane necunoscute au incendiat materiale reciclabile, iar focul s-a extins la vegetația uscată, fiind afectată o suprafaţă de 500 de metri.
Pompierii au intervenit la Sinteşti după ce persoane necunoscute au incendiat materiale reciclabile, iar focul s-a extins la vegetația uscată, fiind afectată o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, anunţă Garda de Mediu Ilfov, precizând că ”datele raportului de interventie al pompierilor vor fundamenta actiunile care vor fi intreprinse în zonă”.
Incendiu masiv lângă București. A venit Garda de Mediu Focul a fost pus intenționat
În acest context, instituţia menţionează că, prin acţiunile intreprinse, acţiuni susţinute, sancţiuni contravenţionale aplicate, confiscarea a 18 mijloace de transport in ultimii 3 ani, precum şi a unor cantităţi semnificative de deşeuri valorificabile, se implica activ în combaterea fenomenului de colectare, deţinere si valorificare ilegala a deşeurilor, a transmis news.ro.
”În urma incidentului din data de 21 iunie 2024, de pe raza localitatii Sinteşti, în care autori necunoscuţi au procedat la incendierea de materiale reciclabile care a antrenat şi vegetaţie uscată, s-a intervenit cu 2 autospeciale ISU şi o autospecială a pompierilor civili Vidra şi a fost lichidat în cel mai scurt timp.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News