Stenograme: USR se dezintegrează. Sistemul de vot este fraudat

Inquam Photos/Saul Pop

Ca întotdeauna înaintea și în timpul unor momente importante pentru viața partidului, USR este din nou zguduit până la dezintegrare de un război intern între zecile de grupări din interior, care se acuză reciproc, pe grupurile de comunicare interne, unde totul este la vedere, public. Luni dimineață a început procedura de vot pentru președintele USR, care îl va înlocui pe Cătălin Drulă. Votul are loc online, pe sistemul brevetat de partid și contestat cu mare scandal de fiecare dată, la fiecare Congres.

După cele două zile de vot bazat pe adrese de e-mail alocate fiecărui membru, urmează Congresul propriu-zis, unde va fi ales de către delegații desemnați de fiecare filială un nou Birou Național, precum și candidatul partidului la alegerile prezidențiale din septembrie.

Lipsa de transparență este acuzată în toate discuțiile de pe grupurile de comunicare interne ale partidului, iar integritatea sistemului de vot este pus la îndoială chiar de către membri, în discuțiile dintre ei.

Chiar și unul dintre candidații la președinția partidului, Radu Hossu, a acuzat faptul că a fost organizată o așa zisă dezbatere între candidați, fără ca membrii partidului să știe și fără ca înșiși candidații să afle.

”Tocmai a fost organizată o dezbatere între candidați. Știați de ea? A fost organizată de Lucian Viziteu, susținătorul declarat și asumat al doamnei Lasconi.

Despre domnul Viziteu nu pot decât să-mi scot pălăria pentru moderarea dezbaterii. Ce însă nu popt accepta este că membrii nu au fost în niciun fel anunțați de Secretariatul General, și nici de Comisia Electorală, nicăieri.Astfel, membrii au fost privați de șansa de a-i asculta pe cei pe care sunt chemați să îi voteze.

Noi, candidații, am fost anunțați miercuri, într-un grup de whatsapp printre alte mesaje. Aproape tuturor ne-a scăpat acel mesaj, eu aflând cu câteva minute înainte, Cristian Seidler cu o oră înainte și așa mai departe”, a scris Radu Hossu pe grupul de Whatsapp al USR.

Grupul se numește ”USR la Firul Ierbii” și reunește peste o mie de membri ai partidului. Dezbaterea candidaților ar fi fost difuzată tot pe un grup de comunicare, gestionat de Cristian Ghinea, și despre care restul membrilor susțin că este ”cenzurat” și inaccesibil celor care nu sunt de acord cu politica făcută de conducerea formațiunii.

Această ”dezbatere” între candidații la președinția partidului ar fi fost urmărită de câteva zeci de membri.

”Umblă vorba în partid că a rupt ghinișorul (Ghinea – n.n.) c dezbaterea pe grupul ăla cu cenzura la tastele lui. Prezența istorică a maxim 40-50 de membri cu tot cu el este un semn că este tot mai important și relevant în acest glorios partid”, a scris Ciprian L. pe grupul de Whatsapp necenzurat.

Nepotismul este o altă problemă ridicată de membrii USR. Se acuză faptul că delegații care vor alege noua conducere a partidului sunt desemnați pe criteriul gradelor de rudenie.

”Clar USR se va reforma după alegerile interne. Elena Lasconi beneficiază de sprijinul entuziast al majorității conducerii atuale a partidului, direct proporțional cu vehemența cu care îi cereau retragerea acum câteva luni. Brisc, au descoperit că sunt lasconiști de mici și se concentrează acum pe ce contează cu adevărat, majoritatea solidă în BN. În una din filialele ”de succes”, cu primar reales (dar minus 36 k voturi la nivel de județ la europarlamentare), din 52 de candidați pentru poziția de delegați doar 14 nu au una sau mai multe rde de gradul 1 sau 2 pe aceeași listă. În rest, numai de bine. Fanfara cântă în continuare”, a scris Gabriel C. pe grupul intern de comunicare.

Cu câteva săptămâni înainte de alegeri, în partid a circulat o înregistrare audio, ajunsă în posesia Antena3.ro, în care un grup de membri USR din mai multe județe vorbesc despre sistemul viciat după care funcționează partidul. În discuția înregistrată se explică felul în care se poate vota ”la mai multe mâini” pentru alegerile interne, cum s-a descoperit la Congresul precedent că ”votaseră” pentru președintele USR oameni care nu erau membri, dar se vorbește și despre înțelegeri subterane și interese personale ale liderilor.

Voce 1: Băiatul de la Brăila, toți, stăteau seara, băgau mail-uri și votau, ei votau. Și în momentul când Cioloș i-am pus dovezile în brațe, ca președinte, și i-am zis, cere IP-urile, măcar să vedem că un IP de la Brăila, vezi pe log acolo că pe același IP se votează una după alta

Ca președinte pot să zic și eu că mă duc să depun o plângere penală că se fraudează sistemul partidului

Și am început să dau telefon ca membru BEN acelor oameni care mai aveau număr de telefon, am dat peste zeci de cazuri de oameni care nu știau că sunt membri USR. „Mamă, eu sunt bătrână, am 80 de ani, ce vrei?” Șocant, da? Doamna respectivă apărând că a votat cu adresă nouă făcută acum juma de oră. Oameni care spuneau că nu, adresa mea de e-mail e cu yahoo.com. Alte cazuri, ”Șefu, nu știu, șefu de șantier m-a băgat, vorbiți cu el, eu nu mă bag. În momentul acela am zis cancerul a ajuns la os, asta e corupție. Să vină din extern procuratura, să ancheteze. Să vedem ce mai ziceau Drulă și Barna în momentul ăla.

Erau sute de e-mail-uri ”fără nume .ro”, nu ne venea să credem, băi ce sunt astea care votează?

Voce 1: Ce vă spun eu de pe acuma e că se apropie alegerile europarlamentare. Nu o să fie aşa de dificil să se strângă semnăturile, cât se vor apuca de cumpăra baze de date.

Dacă cei ca Barna, Boloş, Voiculescu şi aşa mai departe ajung în scaune, toti de aici de pe grupul ăsta, cei care vorbim acuma, trebuie să ne aşteptăm la decimare. Deci, ne vor vâna unul câte unul pentru că nu vei putea să îi dai jos de pe scaune pe care s-au cocoţat şi ştiţi cu toţii cum s-au cocoţat..

Ce facem în situaţia asta? Trebuie să ne aşteptăm la repercusiuni pentru faptul că avem o părere.

Voce 2: Ultimul lucru pe care trebuie să îl alegem este să adăugăm în sentimentele noastre vreun gram de frică despre treaba asta. Nu cred că trebuie să trăiască cineva cu vreun gram de frică.

Voce 1: Nu, nici nu am sugerat treaba asta. Eu sugerez doar că ar trebui să punem la punct un plan. Ca să putem face ceva. Indignarea ne face să luăm legătura între noi pentru a ne împărtăşi frustrările. Ideea e să facem un plan. Eu sunt manager de proiecte, în management este bine să ai un plan bine pus la punct ca să poţi duce proiectul la capăt. Pentru asta aş tinde şi aici în zona politică. Uneori simt şi eu că e fără rost, că suntem călcaţi în picioare. Dar nu mă bat gânduri de plecare.

O să urmeze decimarea. Ce facem atunci? Sunt dificultăţi cu semnăturile în unele judeţe. Refuz să cred că nu există o rezolvare juridică. Acum n-am timp să mă documentez personal, dar o voi face. Cu siguranţă există o soluţie.

Voce 2: Domnule preşedinte, la Suceava, la Galaţi, Drulă nu prea acceptă ceea ce se întâmplă, dar are nevoie de oameni şi acceptă, a făcut un compromis.

Voce 1: Trebuie să facem şi puţină istorie. A fost o scrisoare pornită de 8 membri din cei 25 din BN, semnată de 800 de persoane. Atunci chiar s-a făcut mare vâlvă și au fost multe semnături dubioase, altele complet aiurea şi s-s spus să nu faceţi chestia asta că nu e ok. Şi Moşneanu a spus și la Tv că ce sunt 500 de semnături şi la final s-au strâns 800.

Atunci filialele au spus că se vor uni, vor face un congres că nu e ok ce se întâmplă. În momentul în care trebui să semnze preşedinţii, cineva, din câte ştiu Iaşul, s-a oprit pt că erau jocuri la primărie şi au zis că nu mai semnează. A fost prima şi singură acţiune mai consistentă.

Drulă ce a făcut … a distrus Prahova. Atunci m-a dat afară de pe grup că acolo erau jocuri de culise cu PSD cu PNL. A eliminat din grup toată opoziţia. Eu cred că ei şi-au împărţit deja judeţele unde au majoritate, că nu îşi permite să piardă atâtea voturi.

Voce 3. Reuşim să creem masa critică pt a genera o schimbare? Pentru că dacă suntem 500 de oameni s-ar putea să ne ignore. Eu cred că lucrurile se pot schimba, dar numai dacă suntem mulţi.

Voce 1. Să ştiţi că încă sunt oameni în opoziţie, în scaun care ne împărtăşesc ideile. Nu au curaj din cauze mesei critice.

Nu poţi să ceri radicalism vehement de la oameni care au gustat dinj cireşica puterii, dar mai au câteva urme de moralitate. Mai sunt oameni care gândesc ca noi.

Nerespectarea statului este o mare problemă. Eu de asta behăi aicea pentru că cu toţii am pus degetul acolo şi am zis că vom respecta acest statut. În caz contrar, cine nu respectă, pierde titlu de membru.

Mai ales că nimeni nu i-a explicat celui care nu înţelege ce câştigă USR din această alianţă.

A. T.: Eu aş vrea să răspund colegului care a întrebat la ce ne este bună nouă această alianţă. Acum, dreapta este mai împărţită ca niciodată. Din USR au plecat și candidează independent. Eu m-am născut în 2001 şi nu mai vreau să fiu în pieloe părinţilor mei care au pus botul pe Iliescu. Alianţa astea e o alianţă de situaţie urgentă. Că ne place sau nu, asta este. Trebuie să facem lucrurile cu cap. În local, fiind aliaţi cu PMP, ei au o influenţă mai bună pe locale, au oamenii lor.

Da, sunt penali, dar şi noi avem în partid oameni penali dar tăcem că asta e. Nu cu dosare penale, dar care au făcut lucruri penale care se judecă. Nu o să dau nume. Sunt imorali.

C. B: Eu cred că putem trage nişte concluzii. Vorbim de încălcări ale statutului şi nu se pot rezolva altfel decât dacă se fac sesizări. Este o chestiune operaţională. Nişte oameni și-au asumat o cale politică. Ei trebuie să răspundă dacă din punct de vedere opetational nu a ieşit bine.

L.G.: Eu sunt din 2019 şi mereu au fost probleme. S-au făcut petiţii, propuneri şi nu a funcţionat nimic. Cu oamenii care sunt acum la conducere nu se mai poate face nimic. Este o pierdere de vreme să cerem respectarea statutului.

Au fost şi procese câştigate dar soluţiile nu au fost adoptate. Poate să funcţioneze dacă ar fi mai multe filiale unite.

M. M.: A fost o întâlnire ca să ne plângem de cât de nedreptăţiţi suntem.

Nu vreau să credeţi că iau apărarea conducerii, dar încerc să ofer un punct de vedere din altă poziţie. Eu cred că o parte din deciziile luate de unii din conducere să fie ghidate şi de nişte interese personale. Accept că exită interese personale deloc lăudabile. Dar cred că alianţa cu Forţa Dreptei şi PMP

pleacă dintr-o imposibilitate a partidului de a gestiona faptul că în ultimii 3 ani de zile suntem singuri. Am încercat să ne menţinem o imagine. Cred că acest top l-au implementat prost peste autonomia filialelor dintr-o frică de a recunoaşte că USR s-a dus în cap, ne-am dus pe o pantă nasoală.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a refuzat să comenteze acuzațiile aduse de membrii de partid. El a susținut că nu sunt poziții oficiale ci doar luări de poziții pe grupurile interne.

Citeste mai mult aici

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: