Preşedintele R.Moldova, Maia Sandu, a declarat marţi că viitorul ţării este în Uniunea Europeană, înaintea începerii, la Luxemburg, a primei şedinţe a Comisiei interguvernamentale R.Moldova – Uniunea Europeană, la care au fost lansate oficial negocierile de aderare, informează MOLDPRES.
„Astăzi, R.Moldova şi Ucraina încep oficial negocierile de aderare la UE. Viitorul nostru este în cadrul familiei europene”, a menţionat preşedintele Maia Sandu.
Şeful statului a adus mulţumiri liderilor europeni pentru sprijinul acordat R.Moldova pe calea integrării europene.
„Suntem profund recunoscători pentru sprijinul neclintit”, a declarat ea, amintind contribuţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a preşedintelui Consiliului European, Charels Michel şi a preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Suntem mai puternici împreună”, a apreciat Maia Sandu.
R.Moldova şi Ucraina au început, marţi, la Luxemburg, negocierile de aderare la Uniunea Europeană în cadrul unor conferinţe interguvernamentale.
Misiunea autorităţilor de la Chişinău este să asigure pregătirea R.Moldova pentru aderarea la UE la orizontul anului 2030, a precizat Biroul pentru Integrare Europeană.
Pe 7 iunie, Comisia Europeană a constat că R. Moldova şi Ucraina au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile de aderare la UE.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News