Daniel Buda cere Ursulei von der Leyen să nu transforme politica de coeziune într-un instrument financiar strict

Sursa foto: Inquam Photos / Dan-George Porcuțan

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL) a declarat că, alături de Dan Motreanu, a adresat o scrisoare Ursulei von der Leyen, în care își exprimă îngrijorările față de posibila transformare a Politicii de Coeziune post-2027, conform modelului „Mecanismului de Redresare și Reziliență”.

Transformarea Politicii de Coeziune într-un instrument financiar strict ar afecta semnificativ cooperarea interregională și abordarea teritorială specifică diferitelor regiuni, afirmă Buda.

Astăzi, împreună cu colegul meu Dan Motreanu, am adresat o scrisoare doamnei Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în care ne exprimăm îngrijorările față de posibila transformare a Politicii de Coeziune post-2027, conform modelului „Mecanismului de Redresare și Reziliență”.
𝐑𝐢𝐬𝐜𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢
Transformarea Politicii de Coeziune într-un instrument financiar strict ar afecta semnificativ cooperarea interregională și abordarea teritorială specifică diferitelor regiuni. Renunțarea la principiile sale sociale și teritoriale ar duce la o Uniune Europeană mai fragmentată, lăsând în urmă comunități întregi care depind de aceste fonduri pentru dezvoltarea lor.
În calitate de membri ai Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, subliniem necesitatea urgentă de a menține Politica de Coeziune în forma sa actuală. Aceasta nu este doar un instrument financiar, ci un simbol al solidarității europene și al angajamentului față de o creștere economică inclusivă și echitabilă. Fără acest pilon, riscăm să slăbim coeziunea și să generăm inechități mai mari între regiunile europene.
Considerăm că menținerea și consolidarea acestei politici este crucială pentru o Europă unită și prosperă, capabilă să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor săi, indiferent de regiunea din care provin”, a scris Buda pe Facebook.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: