Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, avertizează că dacă formaţiunea sa va câştiga alegerile anticipate şi va forma noul Guvern, preşedintele Emmanuel Macron nu va avea mână liberă în politica externă şi de apărare a ţării şi nu va putea trimite militari în Ucraina.
Candidatul partidului Adunarea Naţională (Rassemblement national /RN/) la funcţia de prim-ministru, Jordan Bardella, va respecta normele instituţionale privind competenţele şefului statului, a afirmat Le Pen, într-un interviu apărut joi în publicaţia Le Telegramme, dar, aşa cum a declarat ea, acest lucru nu îi permite lui Macron să facă tot ceea ce doreşte şi, în acest sens, au fost stabilite deja „linii roşii” pentru el în privinţa războiului în Ucraina, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Bardella „nu intenţionează să se certe (cu Macron), dar a trasat linii roşii. În ceea ce priveşte Ucraina, preşedintele nu va putea trimite trupe”, a reiterat Marine Le Pen, care până acum doi ani a condus RN, fostul Front Naţional.
„A fi comandant şef al armatei este un titlu onorific pentru preşedinte, întrucât premierul este cel care controlează resursele financiare”, declară lidera de facto a RN, într-o aluzie la faptul că elaborarea şi aprobarea bugetelor ţine de Guvern.
În ultimele săptămâni, preşedintele francez a făcut noi paşi, cel puţin la nivel de discurs, în sprijinul Ucrainei, în special luând în considerare posibilitatea de a trimite instructori militari francezi pe teritoriul Ucrainei pentru antrenarea trupelor ucrainene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News