UPDATE 12:16
Forţa Dreptei susţine organizarea turului I al alegerilor prezidenţiale simultan cu alegerile parlamentare, pe 1 sau 8 decembrie, a declarat, marţi, preşedintele formaţiunii politice, Ludovic Orban, după consultările de la Guvern.
El a spus că propunerile pentru al doilea tur al prezidenţialelor sunt datele de 15 sau 22 decembrie.
„Dorim ca alegerile să se organizeze atunci când este normal, aproape de terminarea mandatului Parlamentului şi al preşedintelui”, a punctat Ludovic Orban.
El a subliniat că Forţa Dreptei respinge „categoric” soluţia de a organiza simultan turul II al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare.
Totodată, Orban a apreciat că respectivele consultări sunt tardive.
„Le-am spus reprezentanţilor guvernului că această consultare ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului şi nu acum. La începutul anului, Coaliţia a ignorat complet voinţa societăţii, voinţa formaţiunilor politice de opoziţie şi a stabilit de la sine putere, fără niciun fel de consultare, un calendar electoral profund neconstituţional care deja a provocat efecte nocive pentru democraţia din România, prin comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele, printr-o Ordonanţă de urgenţă neconstituţională”, a punctat Ludovic Orban.
––––––––
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, continuă marţi dimineaţa consultările cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.
Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că „ţopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.
Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul va continua cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.
Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, după cum a declarat preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi.
„Acest dialog cred că nu îşi avea rostul, dacă se înţelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. (…) Noi am fost fermi, la fel ca în declaraţiile de dinainte – am spus respectarea legii şi alegeri la termen”, a declarat Lasconi la Guvern.
Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu „a fost păcălit din nou”, „pare captiv unor grupuri de interese” şi ia în calcul luna decembrie.
„Am văzut un premier la care diferite grupuri de interese pe care nu le cunosc au ajuns. Mă temeam că este mincinos, e mai mult şi mai grav decât faptul că este mincinos. Nu poate, este neputincios. A anunţat un calendar. Nu ştiu cu ce este şantajat domnul Ciolacu. Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiţi pentru 15 septembrie. Şi mâine se poate da hotărârea de guvern ca alegerile să fie pe 15 septembrie, nu cum s-a afirmat eronat că vineri era ultima zi. Dar la ce feţe triste am văzut acolo, în Palatul Victoria, e clar că a pierdut domnia. (…) Practic, a fost păcălit să facă alegeri în iunie comasate şi acum este păcălit din nou”, a afirmat Simion.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.
„Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului”, a spus Cseke Attila.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News