Pe fondul măsurilor fiscale de anul trecut, care nu au avut ca efect reducerea deficitului bugetar, sistemul fiscal revine între principalele îngrijorări ale mediului de afaceri, punctează AmCham, solicitând menținerea cotei unice de impozitare în România.
AmCham România a prezentat rezultatele sondajului anual privind calitatea climatului investițional și de afaceri. Ediția a șasea indică optimismul membrilor AmCham și încrederea în potențialul economic al României, confirmat de menținerea unor intenții consistente de investiții în următoarele 12 luni, dar și de planuri de extindere în orizontul următorilor 3 ani.
Pentru climatul investițional în ansamblu, calificativul bun și foarte bun a fost acordat de 46% dintre companiile participante la sondaj, similar cu nivelul de apreciere din anul optimist post-pandemic 2021 și mult peste anul 2019 (36%), însă în scădere de la 51%, cât a fost în anul 2023.
Perspectiva pozitivă este susținută de rezultatele de business realizate în linie cu nivelul estimat în ceea ce privește veniturile (63%) și investițiile (51%). Pentru anul 2024, companiile anticipează performanțe similare, cu doar câteva procente mai puțin în ceea ce privește creșterea, pe toate cele trei paliere, inclusiv număr de angajați.
“România este cea mai bună destinație de investiții din regiune. Acesta este mesajul pe care AmCham îl transmite cu fiecare ocazie către potențiali investitori și ne bazăm pe optimismul membrilor, pe rezultatele de business pozitive și pe planurile lor de a investi în continuare. Principalele ancore de încredere rămân statutul României de membru al Uniunii Europene, membru al NATO și perspectiva de aderare la OECD, în timp ce, din punct de vedere al planurilor de afaceri și al randamentului investițiilor, cele mai convingătoare avantaje sunt capitalul uman, dimensiunea pieței, calitatea infrastructurii digitale și, foarte important, cadrul fiscal” a declarat Președintele AmCham Romania, Cristian Sporiș.
Vezi știrea AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News