Ligia Deca: Apariţia în spaţiul public a subiectelor de examenele naţionale nu a impactat desfăşurarea examenelor

Sursă foto: X

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că apariţia în spaţiul public a subiectelor de la examenele naţionale, încă din timpul desfăşurării probelor, „nu a impactat desfăşurarea examenelor”. Aceasta aminteşte că elevii care intră în examenele naţionale cu mijloace de comunicare şi care divulgă, în timpul probelor de examen, subiectele, vor fi eliminaţi fără posibilitatea de a participa la următoarele sesiuni ale examenelor. În ceea ce-i pe priveşte pe membrii comisiilor care divulgă subiectele, pe numele acestora se deschid dosare penale.

„Avem, ca în fiecare an, o serie a apariţii în spaţiul public a subiectelor, în timpul probelor, aş sublinia acest lucru, ele nu apar înainte ca elevii să fie deja în săli, securizaţi. Practic, aceste cazuri sunt identificate, pentru că avem metode prin care clarificăm rapid care este centrul din care aceste subiecte au ieşit şi în toate cazurile comisiile judeţene împreună cu Poliţia au făcut verificările necesare. Este foarte important ce cei din comisiile de la nivelul centrului de evaluare să fie foarte vigilenţi vizavi de accesul cu mijloace de comunicare, însă în acelaşi timp trebuie să fie foarte clar şi care sunt sancţiunile. Sancţiunile pentru candidaţii prinşi în această ipostază sunt eliminarea din examen şi neparticiparea la următoarele sesiuni. Pentru cei care se află în comisii şi care divulgă într-un sens sau altul se deschid dosare penale”, a declarat ministrul Educaţiei, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Aceasta subliniază că apariţia subiectelor în spaţiul public „nu a impactat desfăşurarea examenului”, pentru că absolvenţii se aflau deja în sălile de examen.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: