Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București, s-a întâlnit cu Mohammad Bouarki, șeful Centrului Național pentru Securitate Cibernetică din Kuwait, care a fost însoțit de Talal Mansour Alhajeri, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Kuwait în România.
Potrivit unui comunicat, directorul general al ICI București a prezentat inițiativele de cercetare și dezvoltare desfășurate de ICI București, evidențiind potențialul de extindere a colaborării într-o varietate de arii din sfera tehnologiei informației și telecomunicațiilor.
În calitate de HUB de cooperare în domeniul IT pentru statele din Asia Pacific, Orientul Mijlociu și Africa, institutul rămâne dedicat consolidării parteneriatelor și contribuției semnificative la progresul științific și tehnologic la nivel național și internațional.
Întâlnirea a reprezentat un bun prilej pentru consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Kuwait, evidențiind angajamentul ambelor părți în promovarea colaborării în domenii de interes comun, precum cercetarea științifică, securitatea cibernetică și diplomația cibernetică.
Ambele părți și-au exprimat încrederea că această întrevedere va deschide noi orizonturi pentru o colaborare fructuoasă în viitor.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News