Victoria Starmer, soţia noului prim-ministru britanic Keir Starmer, apare rar în faţa fotografilor. Ea este, mai presus de toate, hotărâtă să păstreze viaţa privată a familiei sale şi, în ciuda intrării sale la Downing Street 10, intenţionează să îşi continue activitatea în serviciul de sănătate publică, relatează AFP.
Vineri, mulţi britanici au descoperit chipul acestei femei de 50 de ani, înaltă şi brunetă, care şi-a împărţit viaţa cu noul şef al guvernului laburist timp de peste 20 de ani şi care l-a însoţit, ţinându-se de mână, la Palatul Buckingham şi apoi la Downing Street 10, de-acum locuinţa lor.
De când Keir Starmer a preluat conducerea Partidului Laburist în 2020 şi nici măcar în timpul campaniei electorale, Victoria Starmer nu a acordat vreun interviu. Apariţiile sale publice au fost puţine şi rare: alături de soţul său la secţia de votare în zilele alegerilor, în tribună la turneul de tenis de la Wimbledon sau la Palatul Buckingham pentru dineuri şi recepţii oficiale. Singura excepţie notabilă a fost la sfârşitul anului 2023, când l-a însoţit pe Keir Starmer pe scena conferinţei anuale a partidului, purtând o rochie roşie, culoarea laburiştilor.
Crescută în nordul Londrei, Victoria Starmer, născută Alexander, este fiica unui contabil de origine evreiască poloneză şi a unei mame medic.
A studiat dreptul la Universitatea Cardiff, unde a fost şefa sindicatului studenţilor. Ulterior, a devenit activistă laburistă în timpul epocii Tony Blair.
A lucrat ca jurist într-o firmă de avocatură înainte de a se alătura Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) în urmă cu câţiva ani.
Noul prim-ministru a povestit de mai multe ori despre întâlnirea lor. În timp ce el era avocat, Victoria trebuia să îi furnizeze nişte documente, iar el a sunat-o pentru a verifica seriozitatea muncii sale, într-un mod aparent lipsit de amabilitate, pentru că a auzit-o cum le spune colegilor înainte de a închide: „Cine naiba se crede?”.
Cuplul s-a căsătorit în 2007 şi are doi copii, acum adolescenţi, un băiat de 16 ani pe nume Toby şi o fată de 13 ani al cărei nume nu a fost niciodată făcut public. Ei locuiesc în Kentish Town, în circumscripţia din nordul Londrei în care este ales Keir Starmer.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News