Europa îşi ţine răsuflarea: Extrema dreaptă încearcă să ia puterea în Franţa

foto: : X Le Pen

Europa îşi ţine, duminică, răsuflarea în faţa unor alegeri care ar putea zgudui atât viitorul politic al ţării, cât şi al Uniunii Europene. Pentru prima dată, extremiştii de dreapta din Rassemblement National (RN), formaţiunea lui Marine Le Pen, s-au impus duminica trecută în primul tur al alegerilor legislative, învingând „Nouveau Front Populaire” (NFP), alianţa stângii, precum şi tabăra prezidenţială într-un scrutin a cărui miză politică este fără precedent în istoria celei de-a cincea Republici. Necunoscuta scrutinului de duminica aceasta este dacă ei vor reuşi să ajungă la majoritatea absolută şi să se instaleze la putere, relatează Reuters.

Însă indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur de duminică, pare deja clar că rolul lui Emmanuel Macron ca forţă motrice a integrării europene va fi semnificativ diminuat.

Există două rezultate posibile pentru turul al doilea: o majoritate absolută pentru RN, care ar aduce partidul de extremă dreapta la putere, sau o Adunare Naţională intrată în blocaj, ceea ce ar risca să facă ţara aproape neguvernabilă. Ambele scenarii ar reprezenta provocări fără precedent pentru UE, unde Franţa este a doua mare putere economică. Bruxelles-ul se teme în special că o victorie a RN l-ar obliga pe Emmanuel Macron, un proeuropean fervent, să coabiteze cu un guvern deschis eurosceptic. O Adunare Naţională fără majoritate, formată din coaliţii între formaţiuni foarte divergente sau alianţe de la caz la caz, l-ar priva pe şeful statului de un guvern pe deplin ataşat politicilor sale.

În ambele cazuri, un mare semn de întrebare ar plana asupra unora dintre iniţiativele emblematice ale lui Emmanuel Macron la Bruxelles, de la lupta pentru o Europă mai autonomă din punct de vedere strategic şi mai puţin dependentă de Statele Unite până la desfăşurarea de instructori francezi în Ucraina pentru a antrena soldaţii ucraineni. De asemenea, UE riscă să se confrunte cu o dublă paralizie politică, în timp ce „motorul” franco-german este ameninţat şi de dificultăţile interne ale cancelarului german Olaf Scholz. Partidele din coaliţia de guvernare din Germania au suferit o înfrângere zdrobitoare la alegerile europene din iunie, iar ţara se pregăteşte pentru o ascensiune puternică a extremei drepte în viitoarele alegeri regionale.

Deşi partidele de extremă dreapta sunt încă departe de a domina Parlamentul European, acestea au înregistrat progrese semnificative la ultimele alegeri europene şi au preluat puterea în mai multe ţări. În Ţările de Jos, un nou guvern format din reprezentanţi ai partidului populist al lui Geert Wilders tocmai a fost învestit. În Italia, partidul de extremă dreapta Fratelli d’Italia al premierului Giorgia Meloni a ieşit învingător în alegerile europene. Între timp, Ungaria, condusă de premierul naţionalist Viktor Orban, tocmai a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi a anunţat crearea unui nou grup parlamentar european alături de alte partide populiste şi de extremă dreapta. În plus, Viktor Orban a indignat Bruxelles-ul făcând, vineri, o vizită oficială la Moscova.

„O Franţă şi o Germanie mai slabe, combinate cu o Italie şi o Ungaria mai puternice, vor contura în mod clar viitorul UE”, avertizează Elizabeth Kuiper, director asociat al think tank-ului European Policy Centre.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: