O posibilă majorare a TVA ar putea tăia veniturile românilor deja împovăraţi de scumpiri, iar analiştii economici susţin că este inevitabilă creşterea taxei de anul viitor.
Măsura a fost recomandată şi de Banca Mondială, dar premierul Marcel Ciolacu se opune.
Analiștii avertizează că de anul viitor economia românească ar putea să încetinească și singura soluție pe care o va avea Guvernul pentru a ține sub control cheltuielile va fi practic să crească cota de TVA de la 19% la 21%.
În prezent, Guvernul respinge această ipoteză, iar premierul Marcel Ciolacu spunea că în 2025 vom avea tot TVA de 19%.
Motivul este că o mărire a TVA-ului cu 1% ar duce la o creștere a inflației cu 0,5%, lucru pe care în momentul de față Executivul nu și-l dorește.
Avem, de asemenea, și un termen impus de Comisia Europeană. Oficialii de la Bruxelles vor ca până pe 15 octombrie, Ministerul Finanțelor să meargă să prezinte un plan pentru reducerea deficitului bugetar.
Ne-am asumat un deficit de 5% din produsul intern brut, însă în momentul de față, potrivit execuției bugetare, deja am ajuns la un deficit de 3,4% din produsul intern brut (PIB).
Estimarea Comisiei Europene este că acest deficit asumat va fi cu mult depășit și va fi peste 7% din produsul intern brut.
Strategia Guvernului este să meargă la Bruxelles și să negocieze eșalonarea deficitului, reducerea treptată într-o perioadă de şapte ani.
Dacă însă nu reușește să obțină consens, atunci România riscă o amendă de 0,5% din produsul intern brut și ar putea să piardă accesul la fondurile europene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News