Grindeanu, depășit de situație: Cazurile TAROM și Valea Oltului, decisive pentru mandatul său la Transporturi

Ministrul Transporturilor așteaptă soluții de la Compania TAROM în urma valurilor de zboruri anulate, așa cum a scris pe Facebook. Asta deși problemele trenează de multă vreme și în fruntea aeroportului a fost numit un director pentru care ministrul și-a dat girul.

Anularea zborurilor TAROM în plin sezon de vacanță și fără nicio soluție pentru călători se datorează unei greve mascate a piloților de aeronave, în urma unei negocieri eșuate a salariilor. Compania s-a declarat „într-o situație fără precedent” în fața celor 20 de curse afectate luni de piloții și copiloții care s-au declarat „inapți de zbor” și nu au operat zborurile programate de pe Aeroportul Henri Coandă, Otopeni.

În luna ianuarie Costin Iordache a redevenit director general la TAROM. Important de precizat că penultimul director a fost schimbat după doar două luni de mandat, și asta după ce Grindeanu a girat pentru el.

Ne amintim și că în luna mai Sorin Grindeanu a făcut declarații controversate. Pe atunci declara că realizarea unui nou terminal de pasageri care să preia actualul flux de trafic, deseori a paralizat, „nu se justifică”.
Declarația a fost criticată dur: un fost secretar de stat din minister l-a declarat pe Grindeanu „rupt de realitate”, afirmând că „actualul terminal T1 funcționează la 200% din capacitate”.

Coincidența face ca tot astăzi să fie și prima zi în care Valea Oltului să fie închisă, o altă bombă care i-a explodat în față ministrului Grindeanu.

Deși a încercat să-și explice politic decizia închiderii acestui tronson extrem de important în traversarea țării, antreprenorii și experții în domeniu nu au fost de acord: „este soluția la îndemâna birocratului indolent”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

La rândul lor, oamenii de afaceri acuză faptul că închiderea Văii Oltului nu a fost anunțată.

„Este regretabil felul în care am aflat că Valea Oltului, principala arteră economică rutieră a României, se închide timp de o lună”, spune Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, care consideră că ar fi trebuit sa avem informația asta cu minimum cu 2-3 luni înainte.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: