În Germania, 70% dintre elevi învață în școli profesionale. Vlaston, expert educație: La noi se face o mare greșeală

Sursă foto: Freepik

Care este calitatea școlii românești, ce ne spun rezultatele obținute de elevi de la an la an, dar și cum arată profilul profesorului în prezent, a vorbit expertul în educație, Ștefan Vlaston, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

„Să știți că nici portretul și nici profesorul ideal nu ar rezolva următoarea situație: la liceu se intră cu note de 2,3,4 la evaluarea națională. Sunt elevi care nu știu tabla înmulțirii, dar pe parcursul liceului îi punem să învețe integrale, derivate, fizică cuantică, teorie literară. Păi, nu se poate așa ceva. Cine crede că există un profesor ideal care ia un elev care nu știe tabla înmulțirii în clasa a IX-a și învață integrale și derivate se înșală amarnic. Eu am fost 35 de ani profesor de matematică, de liceu și știu foarte bine diferența între situația elevilor acestora care intră cu note mici, dacă vreți în amănunt, îmi spuneau elevii de la seral. E adevărat, domnule profesor, nu-ți mai bate capul cu noi, nu înțelegem lucrurile astea. Noi n-am venit aici ca să înțelegem integrale, derivate. Deci diferența între curriculul școlar și capacitatea elevilor de a învăța acest curriculum, deși intră cu note de doi, trei și patru, asta e o prima mare greșeală care se face”, a afirmat printr-o intervenție via Zoom Ștefan Vlaston.

Prin urmare, este de părere acesta, ar trebui diferențiată curricula. Am putea lua modelul Germaniei, care are școli profesionale, spre exemplu.

„Știați că în Germania 70% dintre elevi învață în școli profesionale foarte bine dotate cu personal și cu materie, cu aparatură de primă mână și învață meserie?”.

Legat de faptul că un fost ministru a afirmat că școlile profesionale nu sunt bune, după care le-a desființat, expertul în educație atrage atenția la ce se întâmplă pe piața muncii.  Cât muncitori calificați se cer ?  Muncitori cu înaltă calificare, care să știe și informatii, să știe să comunice și câți profesori, ingineri, filozofi, savanți cere piața muncii în ziua de astăzi. Aici este realitatea”, a subliniat Ștefan Vlaston.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: