Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit, într-un interviu la dcnews.ro, despre deciziile luate privind OUG 84.
El a explicat că polițistul are obligația legală de a proteja siguranța traficului și a cetățenilor, iar una dintre procedurile importante este să scoată temporar din trafic pe cei care prezintă un pericol, conform rezultatelor aparatului de testare.
”Am dublat numărul de aparate drugtest. În Constanța, de exemplu, anul trecut, la vremea asta, erau două aparate, acum sunt 45. În total sunt 800 de aparate în toată țara. Ordonanța a eliminat o obligație a agentului de poliție din lege, respectiv obligația să vă întocmească de îndată, pe loc, dosar penal. Nicio lege rațională nu poate să accepte ideea că la un test pozitiv antidrog lași în continuare carnetul asupra conducătorului auto și îl lași să plece în trafic. Noi am creat prin surse proprii o aplicație care permite verificarea rapidă a bazelor de date, astfel încât agentul din stradă, printr-un terminal special dedicat, află dacă cel din fața sa are cazier sau a săvârșit infracțiuni. Atunci va fi testat. Colegii și de la Interne și de la INML gândesc acum o procedură în care să sprijinim INML să poată găsi un mecanism de redistribuire a testelor, astfel încât să se poată respecta termenul de trei zile. Să ne uităm la ce este important totuși, să eliminăm pericolul din trafic. Legea nu poate să fie altfel configurată decât de a elimina în trafic pericole. Este o lege bună şi nu, nu vom stopa efortul de combatere a drogurilor și de a crește siguranța pe drumurile publice. Societatea a transmis un semnal, Guvernul a auzit. Semnalul este legitim, venim cu o garanție legală în plus. Impunem această obligație legală, INML de a da rezultatul în 3 zile Nu am avut disensiuni nici cu premierul Ciolacu, nici cu președintele Ciucă”, a declarat Predoiu.
Predoiu a mai spus că anul trecut s-au oprit 30.000 de permise, ”Poliția Română a oprit 30.000 de permise, din care aproximativ 23.000 pentru alcool, 7000 pe droguri”, a precizat el.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News