Ziua prieteniei dintre România şi SUA, sărbătorită printr-o recepţie la reşedinţa ambasadorului român în SUA

Sursa foto-

Washington  –  Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Ziua prieteniei dintre România şi SUA a fost sărbătorită pentru prima dată joi, la Washington, printr-o recepţie la reşedinţa ambasadorului român în SUA, Andrei Muraru, la care au participat circa 200 de români şi americani. 

La eveniment a participat şi Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, care a luat parte în ultimele zile şi la summitul NATO aniversar de la Washington din 9-11 iulie.

Invitaţii români şi americani au putut degusta mâncăruri tradiţionale româneşti şi americane şi au ascultat muzică din cele două ţări, şi, cel mai important, au discutat despre lucrurile pe care le au în comun.

„Sunt atât de fericit să văd atât de mulţi prieteni aici, în seara asta, alături de noi. Prieteni din România, prieteni ai României, prieteni din SUA şi de fapt prieteni ai acestei uimitoare, cel mai probabil cea mai de succes, cea mai frumoasă prietenie şi parteneriat care a existat vreodată între două ţări”, a spus ambasadorul român într-un scurt discurs.

„Deşi nu candidez pentru nicio funcţie, încep prin a vă face două promisiuni în această seară. Prima este că furtuna Beryl nu va ajunge la noi în această seară, vă asigur. În al doilea rând, tuturor celor care vă alăturaţi nouă vă promit că acest eveniment este cel mai bun eveniment pe care Washington DC îl poate oferi astăzi. Poate summitul NATO este pe locul al doilea”, a glumit Muraru.

El a afirmat că ziua de 11 iulie marchează 27 de ani de când preşedintele Bill Clinton a vizitat România „pentru a pecetlui un parteneriat care până astăzi rămâne piatra de temelie a relaţiei noastre bilaterale cu SUA”.

„Aş vrea să împărtăşesc cu voi o propoziţie specială, pe care preşedintele Clinton a rostit-o când a susţinut un faimos discurs la Bucureşti. Preşedintele Clinton a elogiat progresul pe care România l-a făcut de la revoluţia din 1989 şi a declarat că ‘România recuperează timpul pierdut şi întreaga lume observă’. Când ne-am alăturat NATO, dragii mei prieteni, în 2004, am devenit parte a celei mai de succes alianţe din istoria lumii. Iar în aceste zile, nu numai că marcăm cea de-a 75-a sa aniversare, dar ne reînnoim jurămintele, promisiunea noastră colectivă pentru pace. Ştim că lumea se uită şi sperăm că aceia care urmăresc NATO din afară se uită şi ei pentru că, dragi prieteni, suntem hotărâţi să ne menţinem cursul”, a mai spus ambasadorul român în SUA.

El a reamintit că, în timpul summitului NATO, preşedintele român, Klaus Iohannis, a semnat o declaraţie comună cu preşedinţii american şi ucrainean şi aliaţii olandez, german şi italian „ca un angajament de a furniza Ucrainei capabilităţi suplimentare în contextul în care se apără împotriva Rusiei”, iar joi dimineaţă şeful statului român şi preşedintele ucrainean au semnat un acord bilateral de securitate.

La rândul său, Nicolae Ciucă a reamintit că în acest an se împlinesc 75 de NATO, o alianţă care este esenţială pentru pacea şi securitatea lumii moderne.

„Născută din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial, NATO rămâne astăzi la fel de relevantă şi de esenţială ca întotdeauna, susţinând ordinea internaţională bazată pe reguli şi protejând securitatea şi bunăstarea membrilor săi (…) Abia am plecat de la summitul NATO şi ceea ce a fost subliniat acolo este faptul că motivul pentru care 12 ţări au creat NATO cu 75 de ani în urmă a fost să se apere împotriva acţiunilor armatei sovietice. Astăzi, după 75 de ani, ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare. Deci după 75 de ani trebuie să facem tot posibilul pentru a ne proteja ţările şi a fi capabile să facă faţă ameninţării ruseşti”, a declarat preşedintele Senatului român.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: