Ce nu ar trebui să facă părinții niciodată, pe timp de caniculă. Gestul pune în pericol viața bebelușului

Sursă foto: Pexels

În timpul verii, când temperaturile depășesc adesea 40 de grade Celsius în România, protejarea bebelușilor de căldură excesivă devine o prioritate crucială pentru părinți. Însă, acoperirea căruciorului cu un scutec, crește temperatura cu câteva grade și pune în pericol copii, mai ales că aceștia nu au dezvoltat un sistem de reglare a temperaturii și există riscul de deshidratare.

Bebelușii sunt mai vulnerabili la căldură decât adulții, având dificultăți în reglarea temperaturii corpului lor. În interiorul cărucioarelor acoperite, temperaturile pot crește rapid, expunându-i pe cei mici la riscuri mari de supraîncălzire. Acest lucru poate duce la agitație excesivă, transpirație abundentă, plâns necontrolat sau chiar șoc termic, care necesită asistență medicală urgentă.

„În momentul în care vedem că bebelușul are pielea foarte roșie că transpiră excesiv, că este foarte agitată sau letargic și nu răspunde la stimuli. Chiar și atunci când bebelușul este în casă ar trebui să fie ferestrele protejate, să nu între căldură în casă, să nu lăsăm bebelușul în fața unui geam în care bate soarele”, spune Cristina Rotaru, medic de familie, potrivit Observator News.

Mai multe mame au făcut experimente pe rețele de socializare care arată că atmosfera devine sufocantă atunci când căruciorul sau scaunul de mașină al copilului este acoperit, chiar și cu un scutec subțire. Temperatura în interiorul căruciorului va depăși 45 de grade, ceea ce va crește riscul de sufocare în rândul bebelușilor, de aceea, numeroși specialiștii îi avertizează pe părinții „să nu facă asta niciodată”.

Recomandări din partea specialiștilor

Medicii recomandă evitarea cărucioarelor complet acoperite în zilele caniculare.

Pentru a proteja bebelușii în timpul verii și a preveni riscurile asociate caniculei ar trebui să:

  • Evitați plimbările în orele de vârf ale căldurii: Între 10 dimineața și 6 seara, temperaturile sunt cele mai ridicate.
  • Asigurați hidratarea adecvată: Bebelușii trebuie să fie hidratați constant în zilele caniculare. Alăptarea sau oferirea biberonului cu apă trebuie făcută mai des decât de obicei.
  • Protejați-vă de soare: În cazul în care este absolut necesar să ieșiți în timpul zilei, asigurați-vă că bebelușul este la umbră. Utilizați creme de protecție solară potrivite vârstei.
  • Aerul condiționat, folosit cu moderație: Dacă folosiți aer condiționat în mașină sau acasă, asigurați-vă că temperatura este confortabilă pentru bebeluș și că există o ventilație adecvată pentru a evita complicațiile respiratorii.
  • Monitorizați semnele de disconfort: Fiți atenți la semnele că bebelușul dumneavoastră este suprasolicitat de căldură și acționați imediat pentru a-l răcori și proteja.

„Pielea bebelușului este complet neadaptată la factorii de mediu. Nu are suficientă melanină care să genereze reacția de apărare a pielii. Până la 6 luni nu este bine că bebelușul să stea în soare, deci nu este bine să îl ducem la mare. Copilul după 6 luni și pentru el se va alege umbrela umbra, cremă de fotoprotecție”, spune Mihaela Leventer, medic dermatolog, potrivit sursei citate.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: