Comitetul ministerial pentru sectorul energetic, convocat luni de ministrul Energiei

Sursa foto: Facebook / Sebastian Burduja

Comitetul ministerial pentru sectorul energetic a fost convocat luni de ministrul Energiei Sebastian Burduja pentru analiza situaţiei din sistemul energetic şi a impactului condiţiilor meteorologice şi a soluţiilor necesare. ” Avem un dialog constant şi foarte bun cu producătorii pentru a găsi soluţii pentru creşterea producţiei în această perioadă — fie ca vorbim de hidrocentrale, de grupurile pe gaz sau de termocentralele pe cărbune. Vă asigur că vom continua cu toţii să facem tot ceea ce este posibil pentru ca românii să aibă energie sigură, accesibilă şi verde — da, în această ordine. Legat de preţuri, pentru cine vrea să ştie adevărul: preţul mediu înregistrat pe PZU 2024 la zi este 421 lei/MWh, sub nivelul ian-iul 2023 – 531 lei/MWh, ian-iul 2022 – 1.150 lei/MWh”, afirmă Burduja, remarcând că ”toată lumea se pricepe la fotbal, la politică şi…la energie” şi că, din fericire, România are experţi care chiar se pricep la acest domeniu şi aceştia ţin lucrurile în echilibru.

”Având în vedere perioada deosebit de călduroasă prin care trecem, am convocat pentru luni, ora 11:00, comitetul ministerial pentru sectorul energetic, cu următoarea ordine de zi: analiza situaţiei actuale din sistemul energetic naţional; impactul condiţiilor meteorologice şi soluţiile necesare; evoluţia consumului şi producţiei pe termen scurt şi mediu”, scrie Burduja într-o postare pe Facebook.

Ministrul precizează că la acest “comandament de vară” vor participa: Transelectrica – Dispeceratul Energetic Naţional (DEN), OPCOM, ANRE, Transgaz, principalii producători şi distribuitori, colegii din Ministerul Energiei.

Burduja arată că ”sistemul energetic naţional este sigur”. ”La nivelul DEN sunt experţi de top şi nu avem niciun motiv să ne facem griji: se monitorizează cu maximă atenţie producţia şi consumul, iar echilibrul sistemului este prioritate zero. Pot apărea avarii punctuale, locale, iar operatorii de distribuţie sunt pregătiţi să intervină. Dar nu se pune problema unor întreruperi pe scară largă a furnizării de energie electrică”, subliniază Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei mai afirmă că, ”după 34 de ani în care investiţiile (mai ales cele publice) în sectorul energetic au fost la un nivel extrem de redus, nu putem să ne aşteptăm la miracole”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: