Trump urmează să-şi desemneze partenerul de cursă în prima zi a unei Convenţii Republicane extrem de tensionate

Sursa foto: Facebook

Donald Trump urmează să-şi anunţe partenerul de cursă în campania electorală luni, în prima zi a unei Convenţii Republicane istorice, la Milwaukee, bulversată de o tentativă de asasinare a fostului preşedinte, relatează AFP.

Fostul om de afaceri, în vârstă de 73 de ani, care a sosit în fostul oraş industrial de pe malul Lacului Michigan, urmează probabil să fie primit cu o fervoare reîmprospătată de către zeci de mii de susţinători care aproape că şi-au pierdut eroul sâmbătă.

Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi pe străzi.

”Dacă ei nu sunt anxioşi, nici eu nu sunt”, declară AFP Tim Hawkins, în vârstă de 57 de ani, care a venit de lacelălalt capăt al ţării.

Locul ales al Convenţiei este un imens complex sportiv, ai cărui pereţi sunt acoperiţi cu fotografii care-l glorifică pe al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, care vrea să fie şi al 47-lea.

Primul moment puternic al Convenţiei Republicane de la Milwaukee are loc luni, prin anunţarea persoanei alese de către Donald Trump să-i fie viitor vicepreşedinte, în cazul în care obţine o victorie la 5 noiembrie.

”El a confirmat că-şi va alege candidatul la postul de vicepreşedinte azi (luni)”, a declarat luni prezentatorul-vedetă de la Fox News Bret Baier, după ce a discutat cu Donald Trump.

Trei nume revin în buclă.

Cel al scriitorului de succes ales în Congres, J.D. Vance, al guvernatorului statului North Dakota Doug Burgum şi al influentului senator latino din Florida Marco Rubio.

Însă Donald Trump, care se dă în vânt după lovituri de teatru în politică, poate anunţa pe altcineva, complet neaşteptat.

Partenerul de cursă al miliardarului urmează să susţină un discurs miercuri seara, în sala principală a Convenţiei, tapiţată în roşu.

Temele majore ale Convenţiei urmează să fie puterea de cumpărare, imigraţia, criminalitatea şi securitatea garantată de către o Americă puternică – potrivit motto-ului ”Să redăm din nou Americii grandoarea”, un slogan care aminteşte de sloganul lui Donald Trump din 2016.

Însă punctul culminant al acestui eveniment instituţional şi festiv urmează să aibă loc joi, când Donald Trump va fi desemnat candidatul oficial al republicanilor în alegeri.

Învestirea sa nu ridică cea mai mică îndoială, într-o seară spectaculoasă, punctată de ”eliberarea” a 100.000 de baloane baloane roşii, albe şi albastre.

Septuagenraul republican îşi păstrează programul extrem de discret, din motive de securitate.

Imaginea pe care toată lumea o are în minte – şi care a făcut înconjurul lumii – este a unui Donald Trump cu o ureche însângerată, cu pumnul ridicat, evacuat precipitat de gărzile sale de corp de la un miting de campanie în Pennsylvania.

”Nu ar trebui să fiu aici, trebuia să fiu mort”, a declarat fostul preşedinte într-un interviu, la bordul avionului său, către Milwaukee, acordat duminică New York Post (NYP).

Acest atentat a şocat o societate americană tot mai polarizată, învrăjbindu-i pe cei mai radicali activişti trumpişti, care îi acuză în mod deschis pe democraţi că poartă responsabilitatea tentativei de asasinat.

Citește mai mult AICI

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: