Ministrul Radu Oprea: Numărul turiştilor străini care vizitează România a crescut cu 12,4%

Sursa foto: facebook

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat marţi că numărul turiştilor străini care vizitează România a crescut cu 12,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, el precizând că ţările principale au fost Italia, Germania, Franţa, unde am avut campanii de promovare a turismului. El a mai spus că a crescut scuma pe care turiştii străini o cheltuieşte în România cu peste 1 miliard, dar încă este o diferenţă între cât cheltuiesc turiştii români în afara ţării şi cât cheltuiesc turiştii români

Ministrul Economiei, antreprenoriatului şi turismului a afirmat în emisiunea România Politică de la Prima News că potrivit datelor recente ale INS, turismul a crescut cu 12,4%, numărul turiştilor străini care vizitează România, comparativ cu luna similară din anul trecut. Radu Oprea a precizat că şi numărul nopţilor petrecute în România a crescut 8%.

”Cel mai important pentru mine a fost să constat că ţările principale au fost Italia, Germania, Franţa, ţări unde am avut campanii de promovare a turismului”, a precizat ministrul, arătând că există un efect şi urmare acestor campaniii. Ministrul Economiei a subliniat că vor continua cu astfel de campanii şi studiază Londra sau alte oraşe din Marea Britanie.

El a menţionat că aceste campanii au sca scop cunoaşterea potenţialului României ca şi destinaţie turistică. Ministrul Radu Oprea a mai afirmat că, potrivit statisticilor, numărul turiştilor străini care vine pentru turism este mai mare decât turismul de business
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: