TAROM a primit până acum 600 de cereri de despăgubire pentru zborurile anulate în protestului piloților din 8 iulie

Sursa foto: Pixabay
Compania TAROM a înregistrat, până acum, 600 de solicitări pentru despăgubire în urma anulării zborurilor din 8 iulie, însă majoritatea acestora (90%) prezintă în mod incomplet datele necesare pentru iniţierea plăţilor, informează operatorul aerian care subliniază, astfel, că este foarte importantă transmiterea în forma completă a informaţiilor.

„Potrivit anunţurilor anterioare, compania TAROM a pus la dispoziţie pasagerilor săi cea mai rapidă cale pentru obţinerea integrală a despăgubirilor corespunzătoare zborurilor afectate în data de 8 iulie, conform Regulamentului EC 261/2004. Prin urmare, compania reaminteşte pasagerilor că în această perioadă înregistrează solicitările la adresa de email dedicată: despăgubire8iulie@tarom.ro. În acest sens, este foarte importantă transmiterea în forma completă a informaţiilor necesare în vederea efectuării plăţii. Subliniem acest aspect, deoarece din cele aproximativ 600 solicitări pentru despăgubire înregistrate până în prezent, circa 90% dintre acestea prezintă în mod incomplet datele necesare pentru iniţierea plăţilor”, se arată într-un comunicat al companiei, relatează Agerpres.

În acest context, TAROM reaminteşte că solicitările trebuie trimise la adresa de email dedicată cu următoarele informaţii: nume şi prenume pasager; număr de zbor; copia biletelor de călătorie şi codul rezervării; dacă este cazul, dovada plăţii pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare la aeroport; modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic).

Potrivit sursei citate, voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate companie (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensaţiei în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format: nume şi prenume beneficiar cont; denumirea băncii; sucursala; adresa băncii; IBAN; cod SWIFT/BIC; monedă cont.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: