Ai auzit de PNRR, da? Acea minune financiară, acel moment când UE a zis: ați suferit prea mult în pandemie, hai să vă dau niște bani. Și pe urmă s-a băgat Ghinea de la USR și s-au dus pe copcă fix lucruri de care am fi avut nevoie azi, cum ar fi transportul apei la distanțe mari, pentru irigații, sau diverse capacități de producere a energiei când e secetă, cum ar fi termocentralele.
Timpul a trecut, PNRR a venit cu o droaie de obligații care erau bune pentru UE, pentru țări din UE și firme din UE, o parte din bani au fost atrași cu proiecte bune, alții nu, iar o parte s-au dus în niște zone despre care nu aveam cum să aflăm ceva, pentru că echipa Ghinea s-a bucurat de o secretomanie specială, chiar mă întreb cine putea să le ofere asemenea condiții.
Iar zilele astea a ieșit la iveală o poveste absolut fabuloasă.
Fondul de investiții Early Game Ventures a primit din PNRR 30 de milioane de euro. A pus și el 30 de milioane de euro și s-a prezentat ca un „fond de investiții pentru startup-uri curajoase din România și din regiune care caută un investitor dornic să-și asume riscuri”. Parcă vedeai niște IT-iști din Pașcani, un orb din Sovata, o ortodoxă cu batic din Arad care se identifică cu un automatist din Teleorman – venind, toți, la poarta EGV, cu idei de afaceri moderne pe care fondul urma să le finanțeze. Suna grozav, pentru asta chiar părea că a meritat să alungăm ofițerimea din armată și din serviciile secrete și să ucidem capacități energetice strategice, PNRR-ul ăsta e ce trebuie.
Faza e că EGV tocmai a anunțat prima sa investiție. 900.000 EUR startup-ului de securitate cibernetică Relock, fondat de trei antreprenori care furnizează protecție în timp real a accesului la API-urile companiilor tehnologice și la datele pe care acestea le schimbă cu alte entități. Treabă serioasă. Mediul digital e tot mai plin, amenințările cibernetice sunt tot mai serioase, cred că și eu aș fi băgat bani în Relock. Singura problemă este că firma e poloneză de la un cap la altul, nu are nici măcar un birou la București, ci în Rotterdam, Varșovia și Houston.
Concluzii:
1. Din PNRR-ul României au plecat niște bani care vor alimenta afaceri din Polonia, Olanda și Statele Unite.
2. Ce ipocrit e Ghinea. Se ia de AUR deși chiar el a scris PNRR-ul ca pe un Plan Simion pentru țări mai bogate.
3. Suntem bine. Atâta putem.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News