Suplimentarea bugetului la Agricultură. Fermierii roagă autoritățile ca banii să vină la timp

Foto: Facebook Florin Barbu

Ministrul Agriculturii a anunțat, joi, 18.07 a.c. că Guvernul României a majorat bugetul MADR cu 578 de milioane lei.

”Continuăm să alocăm sume importante pentru susținerea agriculturii, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversează fermierii noștri, din cauza secetei (…).De asemenea, a fost suplimentat și bugetul creditelor de angajament cu suma de 278 de milioane de lei, astfel încât să avem resurse financiare pentru a susține toți potențialii beneficiari ai măsurilor de sprijin pe care le derulăm ”, a scris Barbu pe pagina sa de Facebook.

Facebook Florin Barbu

 

„Pentru prima dată, în 2024, chiar începând cu sfârșitul  anului 2023, prin mecanismul de criză cu Ucraina, s-au găsit resursele suplimentării bugetului și a sumei pe care o primește beneficiarul.

Din câte știu eu,  motorina este subvenționată pentru cei care sunt eligibili. Ca să primim această subvenție care este acordată de Uniunea Europeană (și vine și România cu o parte, undeva 20-30%), este doar pentru fermierii care sunt organizați cu minimum un PFA, cu întreprindere individuală, un SRL, S.A. cooperative ș.a.m.d., înscrise la APIA.

Pentru motorină, este pentru prima dată de la sfârșitul lunii noiembrie 2023 cand s-au găsit resurse financiare adăugării a încă 1,5 lei față de subvenția normală. Subventia se plătește, trimestrial. Într-adevăr, au fost întârzieri la motorină. Cea mai mare rugăminte a fermierilor ar fi ca banii să vină la timp”, spune legumicultorul oltean, Ion Păunel, pentru PS News.

MADR-buget suplimentat

Bugetul de investiții pentru agricultură a fost suplimentat cu 578 de milioane lei pentru:

-continuarea cât mai rapidă a investițiilor în reabilitarea sistemului de irigații, unde alocăm suplimentar 100 de milioane de lei, bani care vor fi folosiți atât pentru lucrările din stații, cât și pentru cele de impermeabilizare a canalelor sau achizionarea de echipamente;
-acordarea subvenției la motorina folosită în agricultură în semestrul 2, suma fiind suplimentată cu 60 de milioane de lei;
-extinderea programului de susținere a investițiilor în sectoarele de creștere a porcilor și păsărilor, pentru care alocăm suplimentar 300 de milioane de lei;

-plata ajutorului de stat acordat cultivatorilor de usturoi, unde s-a alocat suplimentar 45 de milioane de lei;
dezvoltarea sistemului informatic al APIA, astfel încât plățile către fermieri să fie făcute la timp”, a arătat ministrul Agriculturii.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: