Patru femei şi un bărbat la conducerea UE

Sursa foto: Flickr

Ursula von der Leyen, realeasă joi la conducerea Comisiei Europene (CE), nu este singura femeie în sferele înalte ale Uniunii Europene (UE), al cărei corp conducător s-a feminizat, iar după un prim tur de orizont patru femei şi un bărbat se află sau urmează să se afle în curând în posturi-cheie în Europa Celor 27, relatează AFP.

Prima femeie care deţine preşedinţia CE, germanca în vârstă de 65 de ani a obţinut joi încrederea majorităţii  eurodeputaţilor pe o perioadă de încă cinci ani la şefia Executivului european.

Adepta unei comunicări milimetric de precise, fostul ministru al Apărării al Angelei Merkel a ştiut să se impună după un prim mandat zguduit de turbulenţe, pandemia covid-19 şi Războiul din Ucraina, şi să încarneze politica UE, în pofida provocării unor tensiuni.

„VDL” şi-a forjat imaginea unei conducătoare puternice în timpul „sofagate”, protestând faţă de comportamentul considerat sexist al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi Consiliului European Charles Michel de a o plasa la distanţă, pe o canapea în timpul unei vizite în Turcia.

Premierul eston Kaja Kallas – care a demisinat luni – urmează, la rândul său, să obţină aprobarea Parlamentului European (PE) pentru a prelua în mod oficial frâiele diplomaţiei europene.

Acest vot urmează să aibă loc în toamnă.

Această avocată de meserie, în vârstă de 47 de ani, a fost desemnată de către statele membre UE să-i succeadă spaniolului Josep Borrell, care a succedat două femei – italianca Federica Mogherini şi britanica Catherine Ashton.

Supranumită ”Doamna de Fier” la Tallinn, fiica fstului comisar european Siim Kallas este o adeversară hotărâtă a Kremlinului.

Sub conducerea sa, Guvernul eston a scos din spaţiul public monumente de război datând din epoca sovietică, o fermitate din cauza căreia a ajuns în februarie pe lista persoanelor căutate de către Moscova.

De asemenea o susţinătoare foarte activă a Ucrainei, conservatoarea malteză Roberta Metsola, în vârstă de 45 de ani, a obţinut marţi la Strasbourg un al doilea mandat de doi ani şi jumătate la preşedinţia Parlamentului European (PE).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: