METEO Căldură sufocantă și ploi abundente în România. Maximele ajung la 38 de grade

Sursa foto: Pexels

Canicula persistă în sudul, în vestul țării și pe partea estică. Maximele ajung la 37-38 de grade la umbră și atmosfera devine sufocantă. 

După-amiază vor fi perioade cu ploi și instabilitate în Oltenia, în Transilvania și pe zone mai mici în Muntenia.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează încă o zi însorită și o amiază fierbinte, cu maxime de la 32 de grade pe litoral până la 37 de grade în Bărăgan și un stres termic ridicat.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, urmează încă o zi caniculară cu 36 de grade la umbră. Doar pe la munte, mai sunt ceva înnorări și averse în a doua parte a zilei.

În nordul Moldovei și în Bucovina, atmosfera va fi călduroasă. La amiază vor fi 30 de grade la Suceava și 33 de grade la Iași și Bacău.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi foarte caldă, cu soare și până la 34 de grade Celsius după prânz. După-amiaza se înnorează în zonele de deal și de munte, pe unde vin câteva averse.

În ținuturile vestice se anunță încă o zi cu soare arzător și stres termic major. Temperaturile ajung până la 37 de grade.

În Transilvania, acum dimineața este mai răcoare în depresiuni, dar soarele încălzește rapid atmosfera. La amiază vor fi 36 de grade în vestul provinciei, pe la Alba Iulia. O să fie foarte cald și în celelalte zone, iar în a doua parte a zilei vin ploi zgomotoase.

În Oltenia se anunță încă o zi fierbinte și temperaturi de 38 de grade și un stres termic extrem de ridicat. Spre seară, vin mai multe reprize cu averse, fenomene electrice și rafale puternice de vânt.

Și în sudul țării avem caniculă. La amiază se ating 38 de grade, iar căldura va fi foarte greu de suportat.

În București, temperaturile scad ușor, însă nu scăpăm de caniculă. La amiază se vor înregistra 37-38 de grade și stresul termic va fi foarte ridicat. Spre seară se adună norii și sunt posibile averse cu descărcări electrice și intensificări de vânt.

La munte o să plouă abundent în a doua parte a zilei. Ploile vin însoțite de tunete, fulgere, căderi de grindină și rafale puternice de vânt. Temperaturile din stațiuni rămân ridicate pentru această dată.

La mare, valul de căldură persistă. Maximele din stațiuni se vor situa între 32 și 36 de grade. Pe parcursul zilei, se mai adună norii, sunt posibile averse și vântul devine mai insistent. Apa mării va avea în jur de 28 de grade.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: