VIDEO Autostradă cuprinsă de flăcări, în Sicilia

autostrada sicilia
captura video

O autostradă din Sicilia, în sudul Italiei, a fost cuprinsă de flăcări, după ce incendiile de vegetație care afectează această parte a țării s-au răspândit. Imaginile cu flăcările care ajung pe drum au fost publicate pe rețelele sociale.

Italia a fost lovită de furtuni violente și incendii. Cel puțin șapte persoane au murit marți după furtunile din nord și incendiile din Sicilia. Printre cei uciși s-a numărat și o fată de 16 ani. Prim-ministrul, Giorgia Meloni, a declarat că fata a murit când un copac a căzut peste ea, în timp ce se afla într-o tabără lângă Brescia, după vânturi puternice și ploi torenţiale peste noapte.

Milano a fost lovit ploi torenţiale și grindină, care au inundat străzi și au smuls copaci, dintre care unii au căzut peste mașinile parcate. În timp ce în nord erau furtuni, valul de căldură din sud a continuat, cu temperaturi de 47,6 grade înregistrate luni în orașul Catania, din estul sicilian.

Cadavrele a două persoane au fost găsite într-o casă distrusă de flăcări, în timp ce o femeie de 88 de ani a fost găsită moartă în apropierea orașului sicilian Palermo. Președintele regional al Siciliei, Renato Schifani, a declarat că plănuiește să ceară guvernului să declare stare de urgență pentru insulă. Ministrul protectiei civile, Nello Musumeci, a scris pe Facebook:

„Trăim în Italia una dintre cele mai complicate zile din ultimele decenii – furtuni, tornade și grindină gigantică în nord și căldură dogoritoare și incendii devastatoare în centru și sud. Revoluția climatică care ne-a lovit țara ne cere tuturor… o schimbare de atitudine.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: