Peste 580 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate de poliţişti într-o săptămână

Politie
Sursa foto: Pixabay

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 5 – 11 iulie, peste 580 de persoane ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS), potrivit unui comunicat al IGPR transmis duminică.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 582 de persoane, 24 de autovehicule şi 49 de documente. Astfel, arată sursa citată, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 458 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, au depistat 48 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 184 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de către partenerii din statele Schengen.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: