Cod galben privind val de căldură persistent şi disconfort termic, luni şi marţi, în sudul Olteniei

Sursa foto: Pixabay

Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista, luni şi marţi, şi va fi disconfort termic în sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, fiind emisă o atenţionare Cod galben. Aici, temperaturile maxime vor fi de 33-36 de grade. Vor fi însă şi perioade de instabilitate atmosferică.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind val de căldură persistent şi disconfort termic ridicat, valabilă luni şi marţi, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, partea continentală a judeţelor Tulcea şi Constanţa, precum şi în municipiul Bucureşti.

”În sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, a transmis ANM.

De asemenea, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, în a doua parte a zilei de luni, local în Muntenia, în estul Olteniei şi în sudul Transilvaniei, iar marţi în special în zonele de deal şi de munte.

În zona municipiului Bucureşti, de luni până marţi, la ora 10.00, valul de căldură va persista. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, dar mai ales spre seară vor fi înnorări temporar accentuate şi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.

De marţi, până miercuri, la ora 10.00, valul de căldură va continua, cu disconfort termic ridicat şi indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 18…21 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi la începutul nopţii, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: