NATO: Nu sunt indicii că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România dovedesc un atac intenţionat

Sursa foto: Onda Cero

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat joi că nu are niciun indiciu că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România sunt dovada unui atac intenţionat asupra teritoriului NATO, dar a atenţionat cu privire la acţiuni ”iresponsabile şi potenţial periculoase”, relatează agenţia de presă Reuters.

”Deşi NATO nu are nicio informaţie care să indice vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a declarat un purtător de cuvânt al Alianţei într-un comunicat.

Textul adaugă că în ultimele zile NATO şi-a intensificat măsurile de supraveghere şi monitorizare în regiunea Mării Negre, inclusiv prin patrulare aeriană.

Ministerul Apărării Naţionale român (MApN) a informat joi că resturi de dronă de provenienţă rusească au fost găsite în apropierea localităţii Plauru, după atacurile din noaptea de marţi spre miercuri asupra infrastructurii civile şi portuare din Ucraina, în apropierea graniţei cu România.

Investigaţiile realizate de specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI au început miercuri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: