Studenții eminenţi de la ASE, premiați cu icoane

ASE studenti
foto: ASE

Mai mulți studenți de la Academia de Studii Economice care au obţinut rezultate foarte bune la învățătură au primit din partea insituţiei icoane „cu valoare deosebită” drept premiu pentru performanțele lor.

ASE precizează că icoanele le-au fost oferite în urma unui parteneriat pe care îl are cu Patriarhia Română.

„Pe data de 26 iulie a.c., în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al ASE, a avut loc ceremonia de acordare a unor premii speciale unui grup de studenți cu rezultate excepționale la învățătură în anul universitar curent. Premiile constând în icoane cu valoare deosebită au fost oferite în cadrul parteneriatului încheiat cu Patriarhia Română în vederea susținerii performanței academice a studenților Academiei de Studii Economice din București. Premiile au fost acordate de Părintele Efrem, Stareț al Mânăstirii Vatoped, câte unul pentru fiecare an de studiu, studenților integraliști înmatriculați în anul I, II, III licență, respectiv I, II masterat, organizate la forma de învățământ cu frecvență, a căror medie generală este 10”, a anunțat Academia de Studii Economice pe Facebook.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: