Mircea Geoană, marele profitor: vile RA-APPS deși avea sute de mii de dolari în conturi

Mircea Geoană, sursa foto: Facebook

Mircea Geoană, cel care pozează în salvatorul României, a fost unul dintre marii profitori ai țării. În lunga sa carieră politică, lipsită de victorii importante, a reușit să stea abonat la banii statului și să-și asigure beneficii la care nu avea dreptul.

În 2000, Mircea Geoană a fost numit ministru al afacerilor externe în guvernul Năstase și a primit din partea statului o vilă RA-APPS, dar nu orice vilă. Mircea Geoană i-a cerut lui Adrian Năstase chiar vila în care locuise Emil Constantinescu, președintele României între 1996 și 2000.

Contractul din 2004

În 2004, PSD a ieșit de la guvernare și Mircea Geoană nu mai era ministru. De la 1 ianuarie 2005 se schimbase legea privind vilele RA-APPS și acestea erau oferite pe durata mandatului de demnitar. Prin urmare, Geoană nu mai avea dreptul la o astfel de vilă, fiind un simplu senator.

Totuși, acest lucru nu l-a împiedicat să meargă din nou la Adrian Năstase și să-i ceară o altă vilă, gândindu-se că Năstase va deveni președinte după alegerile prezidențiale și va fi transferat în vila în care locuia chiar Geoană.

În noiembrie 2004, când Năstase era încă premier, Mircea Geoană încheie un contract de închiriere pentru vila din strada Starostescu. Potrivit contractului, era o locuință de serviciu „până la rezolvarea situației locative”. Dar Mihaela Geoană, soția politicianului, deținea din 1988 un apartament chiar în București, prin urmare Mircea Geoană nu avea dreptul la locuință de serviciu.

Mircea Geoană era senator în Parlamentul României și potrivit legii nu avea dreptul la locuință de serviciu. Parlamentarii primesc oricum o sumă de bani pentru chirie, dacă nu au casă în București.

Chirie de 200 de euro

Contractul pentru vila lui Mircea Geoană a reprezentat un mister. Pentru contractul semnat în 2004, Mircea Geoană plătea o chirie sub 200 de euro pe lună pentru o vilă în centrul capitalei, de 250 de mp și o grădină de 400 mp. Cu 200 de euro pe lună, înainte de criza economică, un bucureștean reușea să închirieze un apartament modest cu 2 camere, însă Geoană se lăfăia într-o vilă a statului.

În 2008, Guvernul a decis să mărească chiriile pentru vilele deținute de stat. Astfel, chiria lui Mircea Geoană a crescut la 3.150 de euro, ceea ce l-a nemulțumit foarte mult. În acel an, Geoană era senator și președinte PSD, cu ambiții să devină președintele României.

„Nu sunt de acord nici să stau pe pomană, dar nici pe asemenea sume imense”, declara Geoană după ce i-a fost mărită chiria.

Prețul foarte mare nu l-a speriat pe Mircea Geoană, iar acesta a continuat să locuiască în vila statului.

Sute de mii de dolari în conturi

În perioada în care Mircea Geoană cerea locuințe de la stat și se plângea de prețul chiriei, avea în conturi sute de mii de dolari. Putea să-și cumpere o locuință în orice moment.

În 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană declara în conturile sale personale peste 190.000 de dolari, deși acesta fusese inginer, ambasador, ministru și senator. Când a fost întrebat cum a reușit să strângă această sumă, Geoană a precizat că banii au fost câștigați ca bursier la școala de Administrație Franceză, unde a stat un an, și din salariul de ambasador în SUA. De parcă nu ar fi mâncat și nu ar fi avut alte cheltuieli în acea perioadă.

Din aceeași declarație de avere, reiese că Mihaela Geoană era proprietara unui apartament de 98mp în București, dar familia Geoană locuia cu chirie în vila statului.

De asemenea, doar chiria pentru vilă era de 3.150 de euro pe lună, în condițiile în care indemnizația de senator a lui Geoană, în acea perioadă, era de circa 1.000 de euro pe lună. În 2009, soții Geoană au declarat venituri de 156.408 lei, potrivit declarației de avere a politicianului. În 2009, un euro era circa 4,2 lei, adică familia Geoană câștigase într-un an puțin peste 37.000 de euro. Acești bani ar fi fost suficienți doar pentru a plăti chiria pe un an de zile în vila statului. Rămâne un mister cum a supraviețuit Mircea Geoană.

Problemele cu ANI

În 2010, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a acuzat de fals în declarațiile de avere. ANI a arătat că politicianul nu și-a declarat mai multe venituri. În 2005, Mihaela Geoană voia să cumpere o locuință în valoare de 733.000 de euro, arăta ANI, iar Mircea Geoană nu a menționat niciodată acest lucru în declarațiile de avere. Politicianul s-a apărat și a spus că acel apartament nu există pentru că nu a mai fost construit. Ulterior, ancheta ANI nu a mai ajuns la final și fostul lider PSD a răsuflat ușurat.

În 2006, Geoană se plângea într-un interviu că nu avea casă și nici bani să-și facă o casă în București. Dar 3 ani mai târziu declara peste 190.000 de dolari în conturi. De asemenea, ANI a demonstrat că Mihaela Geoană făcea tranzacții imobiliare de sute de mii de euro.

Mircea Geoană a părăsit vila statului abia în 2015, când a pierdut toate funcțiile politice și nu a mai reușit să rămână abonat la alte beneficii. Guvernul a scos la vânzare vila în care locuise Mircea Geoană.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: