David Popovici (19 ani), eroul sportului românesc, și-a adjudecat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de 200 de metri liber. El va fi recompensat de COSR destul de generos pentru rezultat.
Astfel, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a stabilit un sistem de premiere pentru sportivii români care urcă pe podiumul olimpic. Pentru medalia de aur, sportivii vor primi nu mai puțin de 140.000 de euro, o sumă considerabilă care vine ca o recunoaștere a eforturilor și a succesului lor.
„140.000 de euro pentru o medalie de aur, 100.000 de euro pentru o medalie de argint și 60.000 de euro pentru o medalie de bronz, sunt premiile în bani pe care le primesc sportivii români în cazul clasării pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris”, a spus Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, la digisport.
Popovici, dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, a obţinut primul titlu olimpic din istoria înotului masculin românesc. Podiumul a fost completat de americanul Luke Hobson, în 1:44:79.
Este prima medalie de aur pentru România la Paris 2024, dar și prima din istorie pentru un înotător român la Jocurile Olimpice, în proba masculină. Pe locul secund s-a clasat britanicul Matthew Richards, cu un timp de 1:44,74, în timp ce bronzul olimpic la 200 de metri a fost adjudecat de americanul Luke Hobson (1:44,79).
Ultima medalie olimpică a înotului românesc data din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar Răzvan Florea bronzul la 200 m spate.
După cursa formidabilă de ieri, David Popovici o ia de la capăt, cu seriile din proba de 100 metri liber, programate la ora 12.42, și cu semifinalele, în sesiunea de seară (21.30). Finala probei-regină de la Jocurile Olimpice este programată miercuri seară, de la ora 22.32.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News